Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a prezentat cum avansează lucrările pe calea ferată Tecuci-Iași, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Lucrările de tip Quick Wins de pe Magistrala 600 au atins un stadiu fizic de 50%, se arată în postarea de pe pagina oficială de Facebook a SRCF Iași, unde au fost puse și fotografiile alăturate.
SRCF Iași și SC Ness Proiect Europe SRL Ploiești au semnat în luna februarie 2023 contractul pentru execuția lucrărilor de tip Quick Wins pe 41 de km din linia de cale ferată Tecuci-Iași, între stațiile Tutova și Munteni (Fir II), de la km 286+163 la km 328+000.
Valoarea contractului este de 163,605 milioane de lei, fără TVA, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna iunie a anului trecut. Durata contractului este de 18 luni, iar lucrările ar trebui să se finalizeze la sfârșitul anului în curs, potrivit SRCF Iași. Greu de crezut că ele vor fi gata la termen, adică în nici patru luni se va executa restul de 50%.
Club Feroviar a avertizat încă de la data semnării contractului că ceva este în neregulă.
CITEȘTE și Cârciumar italian condamnat pentru delapidare, vârf de lance pentru contracte la CFR
Mobilizare pe șantier, în al 12-lea ceas
Se execută diverse lucrări, de la compactarea terenului de fundare și așternerea geotextilului și geogrilei, până la așternerea stratului de piatră în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, montarea de traverse de beton, șină nouă, dar și traverse din lemn și șină nouă pe pod. În același timp, se montează aparate de cale, respectiv schimbătorul 2 și TDJ în stația Crasna, iar în stația Zorleni se confecționează joante izolante lipite. Mobilizarea pe șantier la finele lunii august implica un număr de 28 de utilaje și mijloace de transport, și 81 de muncitori.
Scopul acestor lucrări este eliminarea restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii și creșterea vitezei de circulație până la 120 km/oră (în funcție de configurația traseului), pe intervalul de cale ferată Tutova-Bârlad-Zorleni-Banca-Crasna, de la km 286+163 la km 328+000.
Lucrările de tip Quick Wins sunt lucrări la suprastructura feroviară, care se execută între kilometrii de cale ferată cu restricții de viteză pe intervalele CF contractate, cu materiale noi achiziționate de constructor și constau în înlocuirea componentelor aferente suprastructurii – șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, bretele (legătura între două linii paralele), schimbătoare de cale cu dublă joncțiune (TDJ), inclusiv în montarea de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail