FOTO Noapte după noapte, s-au furat șinele aduse pentru modernizarea căii ferate
Antreprenorul aducea șine pentru modernizarea infrastructurii feroviare, care însă dispăreau noaptea. S-a întâmplat pe șantierul de pe calea ferată Lugoj-Timișoara.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Caraș-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.
Perchezițiile au avut loc în municipiul Lugoj și localitățile Hodoș, Sinersig (județul Timiș) și Zorlențu Mare (județul Caraș-Severin), informează Lugojeanul. Din cercetările făcute de către polițiști, a reieșit că începând din anul 2025 și până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe calea ferată Lugoj-Timișoara.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate două role de geotextil, o rolă geogril și patru role de membrană bituminoasă. A fost recuperat un prejudiciu de peste 50.000 de euro. Șase persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Lugoj, în vederea audierii. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Spaniolii, furați de români
Constructorul care lucrează pe Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, unde la finalul șantierului lungimea va crește de la 54,13 km linie CF simplă la 108 km linie CF simplă desfășurată (modernizare și dublare), este FCC Construccion S.A. (Spania). Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la data de 28 decembrie 2022. Valoarea contractului (fără TVA) este de 1.916.221.849,14 lei, echivalentul a 385 de milioane de euro.
Potrivit ultimei monitorizări realizate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, la începutul lunii aprilie 2026, stadiul fizic al lucrărilor era de 64,42%, cu un avans de 1,74 puncte procentuale față de luna anterioară, după cum a scris recent Club Feroviar.





Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail