FOTO O noapte furtunoasă la calea ferată. Trenuri oprite inclusiv miercuri dimineață, la Brazi

de 1 iulie 2026
FOTO O noapte furtunoasă la calea ferată. Trenuri oprite inclusiv miercuri dimineață, la Brazi

A fost furtună la calea ferată în noaptea de marți spre miercuri. Zeci de trenuri nu și-au mai putut continua călătoriile, iar pasagerii au așteptat cu îngrijorare să ajungă la destinație. Problemele cauzate de furtună au venit în continuarea celor provocate de canicula de marți. Iar miercuri dimineață a căzut tensiunea pe Magistrala 300 și mai multe trenuri sunt oprite la Brazi.

UPDATE. CFR SA a anunțat că intervențiile desfășurate pentru remedierea deranjamentului produs la instalațiile de alimentare cu energie electrică din zona substației Chitila au fost finalizate. Personalul de specialitate al CFR S.A. a intervenit pentru identificarea cauzei tehnice, verificarea instalațiilor și repunerea etapizată sub tensiune a liniei de contact. La ora 07:24, tensiunea a fost restabilită pe relația București Nord – București Noi – Chiajna – Grădinari, aferentă Magistralei 100. La ora 07:38, tensiunea a fost restabilită și pe Magistrala 800. Începând cu ora 08:05, circulația trenurilor se desfășoară cu tracțiune electrică pe zonele afectate.

CFR Călători a anunțat că marți seară, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, este afectată circulația feroviară în mai multe zone ale țării, ca urmare a întreruperii alimentării cu energie electrică a liniei de contact și a căderii unor arbori în gabaritul căii ferate.

Pentru limitarea efectelor acestor incidente, CFR Călători a pus la dispoziția administratorului infrastructurii feroviare – CFR SA – locomotive diesel, astfel încât, după îndepărtarea arborilor și asigurarea gabaritului, circulația trenurilor să poată fi reluată, fără a mai aștepta repunerea în funcțiune a alimentării cu electricitate.



Probleme pe linia București-Ploiești

O situație gravă s-a înregistrat în zona București-Ilfov. Complexul Feroviar București Nord a rămas mai bine de o oră fără energie electrică, iar circulația a fost perturbată între Chitila și Buftea, unde pe firul I în dreptul clădirii Districtului LC linia de contact a fost ruptă.

Un copac a căzut pe linia de contact, care s-a rupt pe firul I Periș – Crivina. La ora 20:38 a plecat drezina pantograf din Ploiesti Triaj, pentru intervenție. Mecanicul de locomotivă al trenului Regio 5026, aflat pe firul 2  Crivina-Periș a anunțat că are un copac în față, iar la fel s-a întâmplat și cu trenul Interregio 1637 pe firul I Periș-Crivina, în zona Scroviștea. Instalația CED de la Buda s-a defectat.

Din cauza acestor deranjamente a fost afectată circulația a 16 trenuri de călători (10 trenuri Interregio și șase trenuri Regio), potrivit comunicatului dat publicității de operatorul feroviar de stat.

Furtună la calea ferată. Circulație oprită pe Magistrala 800

Probleme au fost și pe drumul spre și dinspre litoral. La rândul ei, Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a anunțat că, începând cu ora 20:38, circulația feroviară pe Magistrala 800 București-Constanța a fost întreruptă în urma înregistrării unei avarii în zona stației Mircea Vodă.

Mecanicul trenului de marfă 68296030 CRL cu EA 1087 avand comanda de intrare la linia 4 din firul 2 Medgidia – Mircea Vodă a avizat că a i s-a rupt pantograful și nu mai poate continua mersul. Marfarul s-a oprit în stația Mircea Vodă, ocupând zona macazurilor (diagonala 2/4), fapt care a impus suspendarea circulației pentru desfășurarea intervențiilor necesare în condiții de siguranță.

O locomotivă de ajutor a fost expediată din stația Medgidia pentru regararea convoiului și eliberarea firului de circulație, iar drezina specializată pentru intervenții la linia de contact a fost trimisă din stația Fetești pentru remedierea avariei la pantograf. După eliberarea liniei, alimentarea cu energie electrică pe Magistrala 800 a fost întreruptă pentru verificarea instalației de electrificare și a liniei de contact.

Au fost afectate șase trenuri de călători, care au înregistrat întârzieri ca urmare a întreruperii temporare a circulației. Cel mai grav afectat a fost trenul IR 16088 care circula pe relația Constanța-București Nord. Rama Coradia a stat la Medgidia de la ora 20:54 până la 00:24 și  ajuns la destinație cu o întârziere de 219 minute (aproape patru ore).

Anterior acestui incident, în cursul serii, circulația trenurilor a fost influențată și de căderea unor crengi în gabaritul căii și pe linia de contact în zona Dor Mărunt-Dragoș Vodă, situații care au necesitat verificări și intervenții ale personalului feroviar.

Un alt marfar a oprit circulația între București și Craiova

Alte probleme cauzate de această furtună la calea ferată au fost pe Magistrala 100 București-Craiova.


Circulația feroviară a fost afectată în zona stației Măldăeni, după ce un tren de marfă aparținând Grup Feroviar Român a rupt pantograful la ora 20:37, în zona macazurilor din cap Y Măldăeni, pe firul II de circulație.

Trenul a tranzitat stația Mihăești la ora 20:03. Pentru intervenție, au fost solicitate și îndrumate două drezine pantograf din stațiile Roșiori Nord și Caracal. Firul I era închis pentru lucrări.

Ca urmare a incidentului, următoarele trenuri au înregistrat întârzieri:

  • trenul IR 1996, în stația Roșiori Nord, de la ora 20:33;
  • trenul R-E 11613, în stația Roșiori Nord, de la ora 20:40;
  • trenul R 9001, la semnal Roșiori Nord, de la ora 20:47;
  • trenul IR 1836, în stația Mihăești, de la ora 20:52;
  • trenul R 11615, la semnal Roșiori Nord, de la ora 21:00;
  • trenul IR 12073, în hm Radomirești, de la ora 21:57.

Începând cu ora 01:11 s-a reluat circulația pe secția Roșiori Nord-Măldăeni, cu EA pantograf ridicat.

Trenuri oprite la Brazi miercuri dimineață

Problemele au continuat și miercuri dimineață. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, începând cu ora 06:01, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, în zona Complexului Feroviar București, s-a constatat lipsă tensiune în linia de contact, ca urmare a unui deranjament produs la substația Chitila.


Mai multe trenuri au fost oprite în stația Brazi, de unde sunt și fotografiile alăturate.

Personalul de specialitate al CFR SA se află la fața locului și acționează pentru identificarea cauzei tehnice și pentru remedierea deranjamentului, astfel încât alimentarea cu energie electrică a liniei de contact să fie reluată în condiții de siguranță.



Share