FOTO Scările rulante din Pasajul Universității, cu acces la metrou, sunt funcționale

de 5 iulie 2024

Toate cele opt scări rulante din Pasajul Universității sunt funcționale, a anunțat vineri primarul general Nicușor Dan.


Scările rulante din Pasajul Universității

”Toate scările rulante din Pasajul pietonal de la Piața Universității sunt funcționale de astăzi. Administrația Străzilor București a finalizat lucrările de înlocuire a celor opt scări rulante cu unele noi, moderne, care îndeplinesc toate condițiile de siguranță. Au fost montate câte două scări în fiecare dintre cele patru puncte de acces în pasaj, spre Universitatea București, Spitalul Colțea, Teatrul Național București și Muzeul Municipiului București”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.



Scările rulante din Pasajul Universității, înlocuite după 16 ani

Primele scări rulante noi au fost montate la începutul lunii mai, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

Precedentele fuseseră montate în 2008, când Primăria Capitalei a modernizat întreg pasajul pietonal subteran, iar lucrarea a fost inaugurată de primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu. Lucrările de renovare ale pasajului au costat 18.866.149 lei, iar pentru scări s-au platit 249.058, 71 lei fără TVA, potrivit datelor comunicate de Primăria Capitalei la vremea respectivă. Acestea au fost în garanție timp de patru ani, până în 2012, dar de atunci mai mult au stat decât au funcționat.

În 2011, scările rulante din pasajul Pieței Universității au fost repuse în funcțiune după ce instituția Avocatului Poporului a sesizat într-un comunicat de presă că acestea nu funcționeză și a cerut informații Primăriei Capitalei și Metrorex. „Urmare a sesizării din oficiu a instituţiei Avocatul Poporului şi a demersurilor întreprinse atât la nivelul SC Metrorex SA, cât şi la Primăria Municipiului Bucureşti, scările rulante din incinta şi din afara staţiei de metrou Universitate au devenit funcţionale“, a anunţat instituţia la acea vreme.

În decembrie 2023, Nicuşor Dan preciza că Administraţia Străzilor Bucureşti a semnat contractul prin care achiziţionează opt scări rulante noi, câte două pentru fiecare punct de acces din Piaţa Universităţii. „Acestea vor fi instalate în cursul anului 2024. Încă din 2008, de la modernizarea Pasajului Universităţii, scările au avut probleme tehnice, fiind funcţionale una sau două dintre ele de-a lungul timpului, prin urmare este necesară schimbarea acestora”, spunea Nicuşor Dan.



Share