Site logo
29 mai 2023

Marți dimineață se deschide pasajul Drajna, peste Magistrala feroviară 800, București Constanța, iar șoferii nu vor mai fi nevoiți să stea la barieră.




se deschide pasajul Drajna

”Deschidem pasajul Drajna mâine, începând cu ora 10:00! Lucrările pe cei 2,7 km ai acestui pasaj au durat cu aproximativ două luni mai puțin decât era prevăzut în contract. Odată cu deschiderea circulației pe Pasajul Drajna se elimină blocajele care se formau la trecerea la nivel cu linia de cale ferată de la Dragalina (în dreptul stației CF Ciulnița – n.red.). În perioada sezonului estival crește inclusiv frecvența trenurilor spre litoral, motiv pentru care se stătea în coadă la barieră perioade lungi de timp. Construcția pasajului de la Drajna (județul Călărași) de pe DN21 a fost finanțată din bani europeni (POIM) și reprezintă prima etapă din drumul Transregio Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu”, a scris pe pagina sa de Facebook directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Se deschide pasajul Drajna. Investiție din bani europeni

Valoarea investiției este de peste 98 de milioane de lei, fără TVA, din fonduri externe nerambursabile, iar termenul de execuție era de un an și jumătate. Lucrările au fost executate de compania gălățeană Arcada Company, specializată în construcția de poduri și pasaje rutiere și de cale ferată.
În sezonul estival, pe calea ferată de la Ciulnița trec 80 de trenuri de călători și de marfă pe zi, ceea ce face ca timpul de așteptare la barieră să fie extrem de mare. După finalizarea investiției, se va elimina încă o trecere la nivel de pe Magistrala 800. Traseul drumului proiectat, inclusiv pasajul, este de 2,739 km, așa cum a mai scris Club Feroviar.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share