
Gara Constanța va fi modernizată


Gara Constanța va fi modernizată, lucrările, în aprobare în prezent la Ministerul Transporturilor, urmând să privească peroanele și copertinele acestora.
Infomațiile au fost furnizate de către Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Constanța publicației ct100.ro. În prezent se află la Ministerul Transporturilor, în curs de aprobare, Indicatorii Tehnico-Economici pentru proiectul „Modernizare peroane și copertine în Gara Constanța“. După ce se va încheia această fază, va fi promovată licitația pentru contractarea serviciilor de proiectare și execuție.
„În proiect sunt prevăzute lucrări de demolare a peroanelor și copertinelor existente, construcția unei noi copertine, tip cupolă cu suprafața de 6.090 mp, precum și realizarea unor noi peroane de tip înalt pentru a permite accesul facil al călătorilor la urcarea/coborârea din vagoane.”, a precizat directorul SRCF Constanța, Dorin Maer.
Realizarea acestei investiții are ca scop atingerea următoarelor obiective:
- Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, conform noilor reglementări apărute la nivel național și european;
- Asigurarea unui confort corespunzător persoanelor din stație prin repararea copertinelor;
- Asigurarea unui acces in deplină siguranță a călătorilor și eliminarea oricăror pericole de producere a accidentelor;
- Asigurarea necesităților pentru apa potabila a călătorilor;
- Eliminarea pericolelor din zona pasajului pietonal din cauza lipsei iluminatului public, acumulării apei pluviale și stării necorespunzătoare a acestuia;
- Asigurarea unui iluminat corespunzător pe peroane;
- Asigurarea unei comunicări corespunzătoare a informațiilor;
- Asigurarea unei supravegheri video a stației;
- Asigurarea unui mobilier urban corespunzător călătorilor;
- Realizarea unei rețele de scurgere a apei pluviale funcționale care să elimine într-o durată de timp rezonabilă cantitățile de apă pluvială.
(foto ct100.ro)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail