Site logo
20 ianuarie 2022

O grevă la STB a izbucnit joi dimineață, când sindicaliștii de la societatea de transport public din Capitală nu au mai scos vehiculele în traseu. Conducerea societății a avertizat că este vorba de o acțiune ilegală și a precizat că se va adresa instanței.

Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţa. Mai multe vehicule din parcul STB SA sunt blocate în depouri şi autobaze, a anunţat STB, printr-un comunicat de presă.

Conducerea societăţii a transmis că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi. De asemenea, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului.

”Ca urmare a protestului ilegal al unor salariaţi din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanţilor Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziţionate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri şi autobaze. Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, fără a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităţilor, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalţi operatori de transport din zona metropolitană”, se precizeaă în anunţul societăţii postat pe site-ul propriu.

STB îşi cere scuze bucureştenilor pentru inconvenienţele create şi îi asigură că depune toate eforturile legale pentru a relua activitatea conform graficului de transport.

CITEȘTE și Pe fondul protestelor la STB, Metrorex a scos toate trenurile în circulație

Grevă la STB. TPBI face apel la asigurarea unei treimi din activitate

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti.

”Având în vedere că, în dimineaţa zilei de joi, 20.01.2022, STB SA nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor, TPBI face apel la conducerea şi la salariaţii operatorului să respecte prevederile legale şi, indiferent de situaţia negocierilor, să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană. Pentru situaţii urgente neprevăzute, TPBI este pregătită cu un program minimal de transport pentru operatorul STB SA, prin care să fie asigurată o treime din capacitatea normală de transport. Conform reglementărilor, TPBI a indicat în acest program traseele esenţiale şi modul recomandat de împărţire a parcului redus de vehicule, pentru ca locuitorii Capitalei să se poată deplasa către principalele puncte de interes ale oraşului şi să se menţină legăturile cu staţiile de metrou”, a anunţat TPBI printr-un comunicat.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei, precizează Asociația. Negocierile dintre conducerea STB SA şi angajaţii operatorului nu trebuie să-i afecteze pe călători, transmit reprezentanţii TPBI.

”În urma acţiunii de protest şi a suspendării circulaţiei vehiculelor STB SA, conducerea TPBI a hotărât reatribuirea unor trasee către alţi operatori pentru a asigura câteva linii esenţiale. Menţionăm că echipa de monitorizare TPBI este pe teren încă de la prima oră, pentru a observa situaţia direct şi pentru a dispune de măsuri pentru sprijinirea călătorilor şi remedierea problemelor în timp util”, se mai arată în comunicat.

TPBI regretă situaţia apărută şi le prezintă scuze bucureştenilor şi ilfovenilor, cerând operatorului de transport să respecte drepturile locuitorilor asigurând cel puţin o treime din capacitatea de transport pe liniile operate.

Nicușor Dan: este o grevă politică

Primarul general Nicuşor Dan a declarat joi dimineață că greva de la Societatea de Transport Bucureşti, în urma căreia tramvaiele, autobuzele și troleibuzele nu au ieşit pe traseu, este ilegală, fiind o acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, din toate categoriile.

El a precizat că STB a depus deja acţiune în instanţă, iar municipalitatea va face o cerere de intervenţie, care e scrisă deja. Potrivit edilului-șef, nu este vorba de o grevă spontană, ci este orchestrată de liderii de sindicat şi este o grevă politcă. ”Este o acțiune orchestrată de liderul de sindicat Vasile Petrariu, consilier general PSD”, a mai spus Nicuşor Dan, care le-a transmis protestatarilor că este deschis la dialog, dar nu prin liderii de sindicat.

Mitingul care a precedat greva

Câteva sute de sindicalişti din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au participat miercuri la un miting de protest în faţa sediului instituţiei, cerând demisia directorului general Adrian Criț, după cum a relatat Club Feroviar.

”Oamenii sunt supăraţi în primul rând din cauza refuzului directorului general de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncă, unul care să asigure şi o creştere minimă de salarii, plecând de la rata inflaţiei şi ceea ce se întâmplă cu preţurile, din cauza lipsei dialogului social cu actualul director general. Oamenii cer demisia directorului general. Directorul general a luat decizii unilaterale nu numai în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, dar şi în alte situaţii când a decis de capul dumnealui fără să se consulte şi cu noi, conform Contractului Colectiv de Muncă şi conform legii dialogului social, pentru că totuşi noi reprezentăm un sindicat cu peste 8.500 de membri”, a declarat miercuri preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share