Gruia Stoica, președintele Grampet, spune într-un interviu acordat Zf.ro că în pofida salariilor bune plătite în anumite zone ale transporturilor feroviare (un mecanic de locomotivă ar câștiga dublul salariului mediu pe economie), tinerii nu sunt din păcate interesați să lucreze în domeniu. Pandemia a accentuat criza de personal din transporturile feroviare.
Piaţa muncii din industria transporturilor feroviare se confruntă de ani întregi cu lipsa forţei de muncă, atât din cauza îmbătrânirii actualului personal calificat, cât şi din cauza dezinteresului tinerilor pentru meseriile din acest domeniu, potrivit Zf.ro. Gruia Stoica, preşedintele Grampet, grup feroviar cu 7.000 de angajaţi, spune că grupul este mereu în căutare de oameni noi, atât pentru a acoperi necesarul de forţă de muncă, cât şi pentru a atrage cele mai bune talente din piaţă.
„Suntem permanent în căutare de oameni noi, atât pentru a acoperi necesarul de forţă de muncă, cât şi pentru a atrage cele mai bune talente din piaţă. Din păcate, industria de transport feroviar de marfă se confruntă de ani buni cu o criză majoră de forţă de muncă şi personal calificat, pe măsură ce tot mai puţini tineri se arată interesaţi de o carieră în domeniu, iar presiunea inovării şi digitalizării impun un nou profil de angajat.”
El mai spune că pandemia a accentuat criza de personal din industria feroviară şi explică: „Pandemia a accentuat această criză pentru că a expus un personal îmbătrânit cu activitate de teren la riscuri de sănătate greu de gestionat. Consecinţa a fost că o parte dintre mecanicii de tren pensionari, care erau reangajaţi, au decis să nu îşi pună în pericol sănătatea şi au renunţat la locurile de muncă.” Însă, pe măsură ce activitatea revine la normal, sporeşte şi necesitatea de a compensa cu personal mai numeros.
Nou director de resurse umane la GFR
„Recent, am recrutat un nou director de Resurse Umane pentru Grup Feroviar Român, cea mai mare companie din Grupul Grampet. Sarcina sa va fi să gândească şi să implementeze o strategie de recrutare şi management al talentelor, aliniată la noua realitate economică.”
Companiile din industria feroviară, inclusiv Grampet, apelează la programe de dezvoltare internă pentru personal, însă şi la parteneriate cu mediul profesional şi academic.
„Anul trecut am reuşit, cu ajutorul CENAFER (Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară), să derulăm pregătirea teoretică a mecanicilor de locomotivă în mediul online, capacitatea de calificare teoretică crescând substanţial. Astfel, dacă în anii anteriori reuşeam să pregătim maximum 40 de mecanici într-un an, în 2021 reuşim să finalizăm calificarea a 140 de mecanici. Acum ne străduim să îi integrăm în activitate.”
Grupul pregăteşte în 2021, 140 de mecanici de locomotivă. Un angajat pe acest post câştigă 7.000 de lei net pe lună.
„Cu toate că veniturile lunare pentru multe funcţii din GFR depăşesc venitul mediu lunar pe economie (de exemplu, un mecanic de locomotivă are un venit mediu dublu faţă de salariul mediu net pe economie), constatăm că nu există o dorinţă în rândul tinerilor de a lucra în domeniul feroviar. Pe termen mediu şi lung, disponibilitatea personalului feroviar poate fi un factor care să încetinească dezvoltarea în continuare a transportului pe calea ferată.”
(D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail