Site logo
Guvernul a adoptat Hotărârea privind transportul feroviar gratuit pentru ucraineni
12 martie 2022

Guvernul a adoptat în şedinţa de sâmbătă un proiect de Hotărâre prin care se legiferează transportul feroviar gratuit pentru ucraineni, și cu CFR Călători, și cu operatorii privați.

„Este vorba despre acordarea de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio şi Interregio clasa a II-a, pe perioada staţionării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, documentelor temporare de identitate, rezidenţă sau a permiselor eliberate de autorităţile române”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, citat de Agerpres.

El a menţionat că acordarea de gratuitate la transportul rutier naţional sau internaţional, după caz, pe perioada staţionării temporare sau a tranzitării teritoriului României, scutirea de la perceperea taxelor aferente autorizaţiilor de transport de persoane şi de marfă prevăzute de acordurile rutiere bilaterale sau multilaterale, decontarea contravalorii biletelor de călătorie gratuită, prin bugetul Autorităţii pentru Reformă Feroviară fac parte, de asemenea, din categoriile de facilităţi reglementate de Guvern în sprijinul celor care tranzitează sau intră în România din Ucraina.

Potrivit acestuia, în situaţii excepţionale, în cazul imposibilităţii efectuării transportului feroviar sau rutier, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi cu acordul statului de destinaţie, se vor putea organiza transporturi gratuite ale respectivelor persoane care vor să părăsească România prin curse aeriene de tip charter.



Transportul feroviar gratuit pentru ucraineni, adoptat de Guvern în al 12-lea ceas

Club Feroviar a tras luni un semnal de alarmă asupra faptului că întârzierea adoptării unui act normativ care să stabilească condițiile de decontare a călătoriilor gratuite pentru refugiații ucraineni agravează și mai rău situația financiară deloc roz a CFR Călători.

CITEȘTE și CFR Călători trece transportul refugiaților ”pe caiet”. O OUG pierdută

Zilele trecute, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, declara că transportul gratuit al refugiaților din Ucraina scoate zilnic din vistieria societății nu mai puțin de un milion de lei.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share