Guvernul a aprobat creșterea cu o treime a prețului de modernizare Brașov-Sighișoara. E un obiectiv complex, zice Guvernul

Prețul de modernizare Brașov-Sighișoara crește. Guvernul a aprobat o Hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea Braşov – Sighişoara, subsecţiunile 1. Braşov -Apaţa, 2. Apaţa – Caţa şi 3. Caţa – Sighişoara”.
Actul normativ prevede reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ”Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteză maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunile 1. Brașov – Apața, 2. Apața – Cața și 3. Cața – Sighișoara”.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 11,365 miliarde lei, din care valoarea lucrărilor rămase de executat (inclusiv TVA) este estimată la 4,512 miliarde lei.
Durata de execuție a lucrărilor rămase de executat este de 48 luni.
Valoarea anterioară aprobată a fost de 8,4 miliarde lei, după cum a arătat aici Club Feroviar.
S-a descoperit că e o investiție complexă
Dar cum justifică Guvernul scumpirea cu nu mai puțin de o treime a proiectului? Redăm din noa de fundamentare:
„Obiectivul de investiții este unul complex, iar întârzierile în realizarea acestuia
sunt inerente, motivate fie de procedurile de achiziție a lucrărilor, fie de
necesitatea adaptării lucrărilor proiectate la situația din teren. Pe scurt, în ceea ce
privește achiziția, aceasta a fost întârziată de contestațiile primite pe parcursul
derulării procedurii, de suspendarea acesteia ca urmare a parcurgerii procedurilor
de judecată în fața instanțelor de judecată competente material, precum și de
contestările privind rezultatele reevaluărilor. Cu titlu de exemplu, pentru
contractul de lucrări aferent subsecțiunii 3 – Cața – Sighișoara, procedura de
achiziție s-a derulat pe o perioadă de aproximativ 3,5 ani. Procedura a debutat
prin publicarea în SEAP în data de 06.12.2016 a anunțului de participare și a fost
finalizată prin încheierea contractului în data de 05.03.2020. În ceea ce privește
execuția lucrărilor, ulterior încheierii acordurilor contractuale cu Antreprenorii,
au fost identificate suprafețe noi de terenuri necesar a fi expropriate în vederea
finalizării lucrărilor, acestea presupunând parcurgerea circuitului instituțional de
avizare a actelor normative de suplimentare a exproprierilor inițiale. De
asemenea întârzierile au fost cauzate și de demersurile de scoatere din circuitul
agricol și forestier, de relocarea utilităților, precum și de alte situații
imprevizibile (….)

Având în vedere contextul economic, marcat de creșteri semnificative și continue ale prețurilor, cu precădere începând cu anul 2021, atât la materialele de
construcții, cât și la carburanți, energie electrică, manoperă, servicii, cu impact
semnificativ asupra costurilor, toți acești factori au influențat actualizarea valorii
prețului contractelor prin aplicarea Instrucțiunilor DGPET nr. 8/27.07.2022 și nr.
2/14.12.2023, respectiv prin aplicarea unor formule de calcul prevăzute în cadrul
O.G. 15/2021 și O.U.G. 64/2022.
Până în prezent, ca urmare a analizei efectuate la nivelul CNCF ,,CFR’’-SA cu
sprijinul BEI PASSA, acordat prin serviciile de asistență tehnică pentru
proiectele finanțate din CEF – Mecanismul pentru Interconectarea Europei, a fost
stabilită o metodologie dedicată restabilirii echilibrului financiar și
actualizării/ajustării prețului contractului utilizând evoluția indicelui INS de cost
în construcții inginerești”.

Beneficiile proiectului
Beneficiile proiectului, odată finalizat, vor consta în circulația trenurilor de călători cu o viteză maximă de 160 km/h și a trenurilor de marfă cu o viteză maximă de 120 km/h. De asemenea, va fi pus în operare comercială sistemul ECTS/ERTMS nivel 2, în conformitate cu documentele europene privind specificațiile tehnice de interoperabilitate. Totodată, proiectul va contribui la reducerea costurilor de exploatare, atât în domeniul conducerii traficului, cât și al întreținerii instalațiilor de semnalizare feroviară.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, conform Contractelor de finanțare, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate ,,C.F.R.’’ – S.A., conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail