Primele două documente pentru începerea PNRR al României au fost aprobate în ședința de miercuri a Guvernului.
Este vorba despre două memorandumuri prin care Guvernul a mandatat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Finanțelor să semneze Acordul privind contribuția financiară nerambursabilă și Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană și România. Prin parafarea acestor împrumuturi, România va beneficia de o finanțare totală de 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru finanțarea reformelor și investițiilor incluse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Mai exact, prin semnarea Acordului privind contribuția financiară nerambursabilă, România va beneficia de un grant în valoare de 14,24 miliarde de euro, iar prin semnarea Acordului de împrumut dintre Comisia Europeană și România, de o finanțare în valoare de 14,942 miliarde de euro, acordată în condiții avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene, a transmis Biroul de presă de la Palatul Victoria.
Documente pentru începerea PNRR. Primii bani vin anul acesta
Până la sfârșitul anului, România va beneficia de o prefinanțare de 3,793 miliarde euro, iar în cursul anului 2022 de o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro, în ambele tranșe, prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. În total, sunt 507 jaloane și ținte care trebuie realizate până la 31 august 2026.
Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene. Cei șase piloni sunt: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri. PNRR conține sume importante și pentru calea ferată.
Versiunea extinsă a PNRR, însemnând peste 70 de documente, poate fi consultată AICI.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail