Guvernul a adoptat în ședința de joi procedura detaliată care stabilește cum vor merge elevii gratis cu trenul, metroul și alte mijloace de transport în comun pentru a ajunge la școală.
“Am adoptat astăzi procedura detaliată care va permite elevilor să folosească, gratuit, transportul public pentru a merge la şcoală. Astfel, elevii vor circula spre şcoală doar pe baza carnetului de elev, pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente pentru drumul de acasă la şcoală şi înapoi. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori şi autorităţile statului direct responsabile”, a scris vicepremierul Raluca Turcan pe contul său de Facebook.
Vicepremierul arată că, pe de-o parte, “această măsură este o transpunere în norme şi în practică a dreptului garantat la educaţie gratuită prin Constituţie şi Legea Educaţiei Naţionale”. “Pe de altă parte, ea reprezintă un sprijin concret acordat elevilor din categoriile cele mai vulnerabile, pentru a continua să meargă la şcoală”, a completat Turcan.
Monica Anisie detaliază cum vor merge elevii gratis cu trenul la școală
Introducerea pe ordinea de zi a Guvernului a proiectului prin care transportul pentru elevi şi studenţi ar putea fi decontat a fost cerută de ministrul Educației, Monica Anisie.
Elevii care fac naveta vor beneficia de transport gratuit pe parcursul anului şcolar, iar de transportul feroviar şi cu metroul, pe tot anul calendaristic.
„Transportul elevilor care fac naveta va fi gratuit pe tot parcursul anului şcolar, iar transportul feroviar şi cu metroul, pentru elevi şi studenţi, va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic, nu doar şcolar”, a declarat Monica Anisie.
Totodată, de azi începe distribuirea măştilor pentru elevi. Până pe data de 2 iunie, în fiecare unitate de învăţământ trebuie să existe măştile necesare. „De mâine (vineri – n.red.), începe distribuţia către inspectoratele şcolare, urmând ca acestea să ducă în unităţile de învăţământ preuniversitar măştile necesare”, a mai spus ministrul Educației.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail