Site logo
13 aprilie 2020

Hitachi a prezentat o versiune aerodinamică a trenului de testare LO Maglev, serie pe care o construiește pentru JR Central.

Noul tren de încercare va avea două elemente de capăt și unul intermediar, iar JR Central intenționează să înceapă testarea noului tren pe linia de testare din Yamanashi în luna mai, potrivit publicației railjournal.com.

Trenurile care vor atinge 500 km/oră vor avea până la 12 vagoane și o lungime totală de 300m. Vagoanele de capăt, lungi de 28 m vor găzdui 24 de pasageri, iar cele intermediare, lungi de 24,29 metri, vor avea 68 de locuri. Vehiculele vor fi din aliaj de aluminiu și vor avea o lățime de 2,9 m.

Hitachi dezvăluie versiunea aerodinamică a trenului de testare Maglev JR Central

JR Central intenționează să cheltuiască 3 miliarde de yeni (27,5 milioane de dolari SUA) în acest an pentru testări suplimentare, dezvoltarea unui sistem de întreținere compatibil cu operațiunile comerciale, îmbunătățire și comercializare a tehnologiei liniare supraconductoare și încercarea de a reduce costurile de construcție, operare și întreținere.

Linia Maglev Chuo Shinkansen este programată să se deschidă între Tokyo, Shinagawa și Nagoya până în 2027. (D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share