Încă nouă trenuri cumpărate de la PESA

de 15 mai 2025

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat miercuri semnarea Actului Adițional nr. 3 la Contractul de achiziție a 20 de rame electrice interregionale (RE-IR) cu PESA.
Actul Adițional prevede suplimentarea contractului încheiat de ARF cu încă 9 rame electrice de lung parcurs și asigurarea perioadei de mentenanță pentru acestea pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame electrice.
La aceasta se adaugă serviciile de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software, care sunt asigurate de către furnizor.
Finanțarea celor 20 de rame electrice interregionale a fost asigurată prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), iar cele nouă unități electrice multiple urmează să fie finanțate prin Fondul pentru Modernizare (FM).
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 29 de unități electrice multiple interregionale și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 1.604.280.000 lei, cu termen de livrare a primei rame în luna septembrie a anului 2025 și furnizarea pachetului complet de 29 de rame până la finalul anului 2027.

Compunerea ramelor

Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este de 160 km/h, acestea fiind compuse din trei vagoane care asigură 191 de locuri pe scaune. Unitățile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS la nivel 1 și 2, precum și cu sistemul național PZB90.
Din punct de vedere al confortului pasagerilor, ramele dispun de sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, o zonă bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, precum și de o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.
Ramele electrice RE-IR vor facilita conexiunile interregionale, contribuind la asigurarea mobilității, la utilizarea tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon în transport feroviar, prin îmbunătățirea transferului modal, care va asigura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din transport.
Rutele pe care vor circula aceste trenuri sunt: Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova; Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani -Iași/Suceava; Galați – Mărășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava; Galați – Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia); (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău – Pașcani – Iași/Suceava; (Giurgiu) – București – Ciulnița – Călărași; Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.


Share