
Consiliul de Administrație al Metrorex a realizat încă o variantă de organigramă a companiei ce urmează a fi prezentată Adunării Generale a Acționarilor. Încă o variantă de organigramă Metrorex.
Noile propuneri vin după ce AGA nu a fost de acord cu desființarea unor direcții importante cum ar fi cea de Infrastructură sau de Exploatare, spune Mihai Barbu, președinte al Consiliului de Administrație.
În prima propunere nu s-au mai regăsit Direcțiile de Infrastructură și Sisteme Informatice, Tehnică și Investiții, Resurse Umane, Juridic.
Încă o variantă de organigramă Metrorex
Noua formă arată că se înființează trei direcții anume Comercială și Achiziții Publice, Operațiuni Material Rulant și Transport Călători și Administrare și Întreținere Infrastructură și Instalații.
Desființarea unei Direcții dedicate Materialului Rulant a fost un alt punct de critică la apariția primei variante de organigramă.
Mai trebuie spus că noua propunere menține numărul angajaților la 5211, adică atât cât este și numărul efectiv al angajaților, cu câteva sute mai puțin de numărul prevăzut în organigrama din prezent (5861 angajați).
Reamintim că după prima propunere de organigramă sindicatele grupate în USLM au protestat. Proiectul de organigrama vine după „săptămâni de ceartă între conducerea executivă și Conducerea Administrativă”. Mai mult conducerea executivă, adică directorii, au încălcat legea dialogului social nerealizând consultarea sindicatelor. USLM nu poate fi de acord cu desființarea a 700 de posturi, mai spunea USLM.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail