Incendiu la gara Plopeni. Un tren al Transferoviar Călători a luat foc, intervin pompierii

de 3 august 2025
Incendiu la gara Plopeni. Un tren al Transferoviar Călători a luat foc, intervin pompierii

Un incendiu la gara Plopeni le-a dat bătăi de cap, duminică după amiază, atât pasagerilor feroviari, cât și pompierilor care au intervenit la fața locului.

Pompierii acționează duminică pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un vagon de călători în Gara Plopeni, a anunțat ISU Prahova, citat de Agerpres.

”Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni, cu sprijinul celor de la Garda de Intervenție Băicoi, acționează cu două autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un vagon de călători, în Gara Plopeni. La locul indicat, a fost mobilizată și o ambulanță SMURD”, a transmis ISU.



Tren Regio operat de TFC

Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la un vagon de călători al trenului care circula pe ruta Slănic – Ploiești Sud. De fapt, este vorba de un automotor operat de Transferoviar Călători pe ruta respectivă. Cel mai probabil, este vorba de trenul Regio 10234 care a plecat din stația CF Slănic la ora 15,20 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Ploiești Sud, la ora 16,45. Cum însă operatorii privați nu raportează întârzierile de pe secțiile neinteroperabile pe care le-au închiriat de la CNCF CFR SA, așa cum am scris, în sistemul public nu apărea vreo întârziere.

Din tren s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane. Misiunea este în dinamică, însă până în acest moment nu au fost raportate victime, a precizat ISU Prahova.



Share