
Încep procedurile pentru selecția unui nou director general la CFR Călători
Consiliul de Administrație al companiei CFR Călători a solicitat demararea procedurii de selecție pentru un consultant care să aleagă noul șef al CFR Călători.
Consiliul de Administrație al companiei CFR Călători a solicitat demararea procedurii de selecție pentru un consultant care să aleagă noul șef al CFR Călători, în condițiile în care actualul director general, Traian Preoteasa a moștenit funcția de director general al companiei, nefiind ales de noul CA.
Informațiile au fost oferite Club Feroviar de către surse neoficiale din Ministerul Transporturilor.
Potrivit acestora, Traian Preoteasa, care e și membru în noul CA și-ar fi dorit ca selecția noului director să fie făcută tot de Pluri Consultants, prin achiziție directă, aceasta fiind firma care l-a propulsat în conducerea companiei. Ceilalți membri ai CA au insistat însă ca firma ce va face selecția să fie aleasă prin procedură de atribuire pe SEAP, în mod mai transparent.
Cum se face selecția directorului general potrivit legii
OUG 109/2011 a guvernanței corporative cere ca selecția să fie făcută de CA, dar lasă și posibilitatea ca directorul general să fie ales în urma unei proceduri la care să participe și un consultant extern. Astfel, art.35 arată:
-
În cazul societăţilor administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administraţie deleagă conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numindu-l pe unul dintre ei director general.
-
Directorii pot fi numiţi din afara consiliului de administraţie sau dintre administratori, care devin astfel administratori executivi, cu respectarea procedurii de selecţie prevăzute la alin. (4) – (7).
-
Preşedintele consiliului de administraţie al societăţii nu poate fi numit şi director general. Directorii, indiferent dacă sunt selectaţi din cadrul consiliului de administraţie sau din afara acestuia, sunt numiţi de consiliul de administraţie, la recomandarea comitetului de nominalizare în urma unei proceduri de selecţie pentru poziţia respectivă, desfăşurată după numirea membrilor consiliului de administraţie în conformitate cu prevederile art. 29. Consiliul de administraţie poate decide să fie asistat sau ca selecţia să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate în condiţiile legii.
-
Consiliul de administraţie sau, după caz, expertul independent, împreună cu membrii comitetului de nominalizare şi remunerare, stabileşte criteriile de selecţie, care includ, cel puţin, dar fără a se limita la aceasta, o experienţă relevantă în consultanţă în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăţi din sectorul privat. Criteriile de selecţie vor fi elaborate şi selecţia va fi efectuată cu respectarea principiilor liberei competiţii, nediscriminării, transparenţei şi asumării răspunderii şi cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate a societăţii.
-
Anunţul privind selecţia directorilor se publică, prin grija preşedintelui consiliului de administraţie, în cel puţin două ziare economice şi/sau financiare de largă răspândire şi pe pagina de internet a întreprinderii publice. Anunţul include condiţiile care trebuie să fie întrunite de candidaţi şi criteriile de evaluare a acestora. Selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei.
-
Publicarea anunţului privind selecţia directorilor în conformitate cu prevederile alin. (6) se face cu cel puţin 30 de zile înainte de data-limită pentru depunerea candidaturilor specificată în anunţ. (8) Numirea directorilor se realizează de către consiliul de administraţie prin selectarea candidaţilor din lista scurtă. (9) Directorul financiar al întreprinderii publice, indiferent dacă acestuia îi sunt delegate atribuţii de conducere de către consiliul de administraţie sau nu, va fi selectat în conformitate cu prevederile alin. (4) – (7).
-
Lista directorilor şi CV-urile acestora sunt publicate, prin grija preşedintelui consiliului.
Încep procedurile pentru un nou director general la CFR Călători
Deși condițiile de selecție a administratorilor unei companii conduse conform OUG 109 permit ca membrii CA să aibă experiență managerială formată la stat/sector public sursele neoficiale consultate de Club Feroviar afirmă că s-ar dori ca această experiență să vină și din rezultate confirmate și în sectorul privat, ori Traian Preoteasa s-a distins doar prin „rezultate” concretizate în pierderi masive la companiile la care a fost manager.
Demisia sa a fost insistent cerută
În urma analizării cauzelor din care s-a produs accidentul feroviar de la Roșiori Nord de luni și a atitudinii directorului general al CFR Călători, Asociația Pro Infrastructura a cerut joi demiterea lui Traian Preoteasa.
Asociația a publicat pe pagina sa de Facebook o analiză a accidentului, făcând comparație cu tragedia feroviară din Grecia de la finele lunii trecute.
”Transportul feroviar este cenușăreasa politicienilor, de unde și tăcerea ministrului Grindeanu care s-a mulțumit doar să-i ceară public (prin consilierul de imagine, firește) șefului CFR Călători să iasă la declarații, să mai dreagă busuiocul și să influențeze un pic ancheta. CFR Călători a comunicat în mod IRESPONSABIL că trenul de marfă lovit era deja deraiat la momentul impactului. Chiar și numai din cauza asta, dar și pentru carențele în pregătirea mecanicilor evidențiate la Roșiori, directorul CFR Călători TREBUIE DEMIS!”, se arată în postarea asociației.
Citește și buget dezastruos propus pe 2023 la CFR Călători
Traian Preoteasa are și un proces cu CFR SA după destituirea sa din echipa de conducere a gestionarului de infrastructură feroviară.
Share
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail