Site logo
Instrucțiuni noi pentru admiterea automotoarelor de călători cu gabarit depășit
7 noiembrie 2024
modernizarea căii ferate Bender-Giurgiulești Moldova la COTIF modernizarea infrastructurii feroviaremodernizarea căii ferate Bender-Giurgiulești Moldova la COTIF modernizarea infrastructurii feroviare

Ministerul Transporturilor a realizat proiectul unor instrucțiuni privitoare la aprobarea Instrucțiunilor pentru admiterea și expedierea transporturilor excepționale pe infrastructura feroviară, care să includă și transportul călătorilor, spre deosebite de OMT 328/2008, destinat în special transportului de marfă.

Necesitatea noilor reglementări. Autorii proiectului notează că materialul rulant din România beneficiază de proiecte cu finanțare europeană pentru înnoirea parcului de material rulant utilizat pentru transportul feroviar de călători, cu scopul creșterii calității serviciilor oferite de operatorii de transport feroviar.

Instrucțiuni noi pentru admiterea automotoarelor de călători cu gabarit depășit

„Deoarece anumite categorii de material rulant automotor au caracteristici tehnice constructive care se încadrează în categoria transporturilor cu gabarit CFR vagon de încărcare depășit, încadrându-se în categoria denumită 0-VM, conform prevederilor Ordinul ministrului transporturilor privind aprobarea Instrucțiunilor pentru admiterea și expedierea transporturilor excepționale pe infrastructura feroviară – nr. 328, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, cu modificările ulterioare, este necesară găsirea unei soluții pentru facilitarea emiterii aprobării de circulație a acestei categorii de material rulant, având în vedere că reglementările în vigoare se axează în special pe transporturile excepționale de marfă”, se arată în nota de fundamentare.

În vederea optimizării proceselor legate de aprobarea circulației materialului rulant automotor cu gabarit depășit care se încadrează în gabaritul 0-VM pe rețeaua CFR, au fost elaborate Instrucțiunile pentru circulația materialului rulant automotor cu gabaritul CFR vagon de încărcare depășit, care se încadrează în gabaritul 0-VM.

Ministerul a întocmit proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii privind aprobarea Instrucțiunilor pentru circulația materialului rulant automotor cu gabaritul CFR vagon de încărcare depășit, care se încadrează în gabaritul 0-VM, destinat transportului de persoane, pe care îl supunem spre aprobare.

 

Proiectul precizează că OTF, care dorește înscrierea în lista actualizată/modificată a vehiculelor feroviare motoare acceptate în cadrul evaluării pentru eliberarea certificatului de siguranță a unui material rulant de 20 tone/osie, respectiv sarcina pe metru liniar de până la 7,2 tone/metru, va solicita CFR întrunirea unei comisii formate din șeful celei mai apropiate stații CFR de locul unde se află materialul rulant, sau împuternicitul acestuia cel puțin în funcția de impiegat de mișcare, autorizați în acest scop, și împuternicitul operatorului de transport feroviar. OTF va atașa la solicitare toată documentația tehnică necesară din care să rezulte dimensiunile proiectate ale materialului rulant. În cazul în care forma exterioară a materialului rulant este neuniformă, de-a lungul acestuia OTF va specifica în documentație toate punctele în care este necesară efectuarea de măsurători.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share