Slide


PARTENERI:

Licitația pentru Timișoara-Arad, suspendată în urma unei decizii a CNSC

By

CFR SA a suspendat vineri licitația de modernizare a liniei Caransebeș – Timișoara – Arad, loturile dintre Timișoara și Arad.

Suspendarea a avut loc în urma unei decizii a CNSC din data de 4 ianuarie, măsura fiind solicitată de unul dintre posibilii participanți la licitație, respectiv compania germană Siemens. Încheierea din 4 ianuarie „admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire”. Oferte la licitația în cauză ar fi urmat să fie depuse până în data de 10 ianuarie. În urma suspendării procedurii noul termen devine 17 ianuarie însă nu este exclusă o nouă amânare în funcție de soarta dosarului pe fond existent la CNSC. În contestația depusă Siemens ar acuza că nu au fost asigurate condiții egale tuturor participanților.

Detaliile licitației pot fi consultate aici.

Proiectare şi execuție lucrări aferent obiectivului de investiţii ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr.D”: de la km 568+399, al liniei CF București – Jimbolia (indicativ 100), până la stația Timișoara Nord, după care se continuă pe linia CF Timișoara – Arad (indicativ 218) de la km 0+000, la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D). Lungimea traseului este de 13,86 km, de la intrarea în cap X statia Timisoara Est pana la semnal cap Y, viitoarea ramificatie Ronat Triaj.

Traseul tronsonului feroviar vizat pentru modernizare aferent Lot 2: Proiectare şi execuție lucrări aferent obiectivului de investiţii ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 4 Ronaț Triaj Gr. D – Arad”: de la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D) la km 56+350 (semnalul de intrare în staţia Arad). Pe lângă acest tronson, tot în cadrul lotului 4, proiectul cuprinde și modernizarea/reconfigurarea liniei CF Aradu Nou – Glogovăț (indicativ 220), pe o distanță de cca 7 kilometri.

Valoarea estimativă însumată a lucrărilor pe cele două loturi este de 3,8 miliarde lei, fără TVA.

Ce presupun lucrările

Proiectul de modernizare a tronsonului feroviar menționat include:

• Îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h; Modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare de pe această linie, adaptând capacitatea acestora, conform volumului de trafic şi necesităţilor tehnologice;

• Modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

• Înlocuirea bretelelor şi a traversărilor dublă joncţiune cu schimbătoare de cale simple;  Dublarea liniei pe toată lungimea;

• Înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;

• Ridicarea niveletei căii și protecția antierozionala a terasamentului de cale ferată în zonele inudabile;

• Construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);

• Construcţia a două clădiri de mentenanţă în staţiile Caransebeş şi Timişoara Nord;

• Montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;

• Instalaţii de centralizare electronică noi, în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

• Modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;

• Înlocuirea echipamentelor linie de contact şi din substaţiile de tracţiune electrică, instalarea unui sistem de control SCADA;

• Montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share