O licitație pentru construcția unui terminal multimodal la Ploiești, în valoare de 3,6 milioane de euro, a fost lansată de Municipalitate.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de execuție a investiției de bază –componenta 1 – creșterea mobilității traficului prin realizarea terminalului multimodal incluzând și spații de parcare pentru moduri de transport auto și biciclete (zona Spital Județean) în municipiul Ploiești”.
Proiectul de investiții se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile resedintă de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Proiectul de investiții va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și de la bugetul local al municipiului Ploiești.
Ce va cuprinde viitorul terminal multimodal la Ploiești
O primă măsură va fi amenajarea de platforme rutiere pentru acces, zone de îmbarcare/debarcare parcări cu sistem rigid cu îmbrăcăminte din beton. Se va trece la amenajarea peroanelor de sosire/plecare cu sistem rigid cu îmbrăcăminte din beton și extinderea carosabilului zonei ce include bucla căii de rulare a tramvaiului și intrarea în spitalul județean cu sistem bituminos.
De asemenea, se va face amenajarea trotuarelor și a pistelor de biciclete cu sistem bituminos. În ceea ce privește clădirea stației capăt de linie, aceasta va fi dezvoltată pe parter și etaj pe structură mixtă din metal-beton armat, cu fațade mixte cărămidă-perete cortină, cu accese pe toate cele patru laturi. Proiectul i nclude și realizarea dispeceratului pentru sistemul de management al transportului public ce include hardware-ul și software-ul necesare. Totodată, se vor instala panouri de afișare electronice în stațiile de așteptare.
Valoarea estimativă a contractului este de 18.041.641,09 lei fără TVA, din care: valoare construcții și instalații inclusiv infrastructura rutieră – 15.376.798,09 lei fără TVA; valoare utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj/dotări – 2.366.868,00 lei fără TVA ; valoare cheltuieli conexe organizării șantierului – 297.975,00 lei fără TVA .
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data bde 12 iulie 2021, o ra 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 12 noiembrie 2021 . (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail