Site logo
Licitație pentru container dormitor la CFR SA, necesar pentru muncitorii care lucrează la linii
8 iulie 2021

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat o licitație pentru container dormitor, necesar pentru muncitorii care lucrează la infrastructura feroviară.

licitație pentru container dormitor
FOTO cu rol pur ilustrativ

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat joi anunțul de licitație cu titlul ”Container dormitor”. Valoarea totală estimată a contractului este de 150.000 de lei, echivalentul a aproximativ 30.000 de euro.

Având în vedere situația infrastructurii feroviare la acest moment: subfinanțarea continuă a sistemului feroviar și evoluția descrescătoare a volumului de trafic, acțiunea de eficientizare a costurilor a condus la promovarea unor programe de dotare tehnică și investiții în tehnologie specifică, se arată în anunțul de pe SEAP. În acest context, ca urmare a analizelor efectuate, s-a stabilit a se aborda eficientizarea activității de întreținere și reparații linii prin dotarea cu utilaje și tehnologie specifică pentru înlocuirea forței de muncă manuale în vederea recuperării restanțelor de întreținere și reparație a liniilor de cale ferată. Containerele dormitor asigură confortul necesar, similar unei locuințe clasice, indiferent de zona de amplasare. Containerele sunt construite ca ansambluri ușoare bazate pe o structură demontabilă formată din podea, acoperiș, stâlpi și panouri cu spumă poliuretanică pentru pereți.

Locul principal de livrare a containerului va fi SRCF București. Sursa de finanțare este reprezentată de alocații de la bugetul statului.

Licitație pentru container dormitor. Condiții de participare

În vederea susținerii capacității economico – financiare, ofertantul trebuie să demonstreze un nivel minim al cifrei anuale de afaceri de 150.000 de lei (fără TVA) pentru ultimii trei ani de zile.

Ofertantul trebuie să prezinte o listă a principalelor livrări de produse similare din ultimii trei ani cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați, în valoare cumulată de cel puțin 150.000 de lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte.

Cuantumul garanției de participare este de 1.500 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 17 august 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 17 decembrie 2021. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share