
Linia proastă și lipsa materialului rulant închid traficul pe 120 de kilometri de cale ferată


CFR SA are podețul prost, CFR Călători n-are trenuri potrivite pentru acesta. Astfel s-a ajuns în situația în care circulația pe 120 de kilometri de cale ferată să fie în pericol de a fi închisă, linia fiind folosită inclusiv de 100 de ceferiști care se deplasează la muncă. Linia proastă și lipsa materialului rulant închid traficul.
Linia în cauză este Sighetu Marmației – Salva (118 km) și este folosită de aproximativ 100 de ceferiști care se deplasează la muncă la Cluj-Napoca. Cazul a ajuns în atenția sindicatelor care și-au exprimat opoziția față de închiderea traficului.
Cale ferată în pericol de închidere
După cum relatează Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, în documente privitoare la definitivarea planului de mers 2024-2025 se prevede interdicția circulației pe două podețe situate pe ruta Sighetu Marmației – Salva pentru locomotive LDE și vagoane aferente, în condițiile în care anul trecut acest lucru era permis. Sindicatul spune că există soluția circulației cu automotoare Desiro și/sau locomotive LDH plus vagoanele aferente. În plus, în primăvara acestui an a fost efectuat cu succes un test experimental pe secția Salva – Sighetu Marmației, fără a există orice problemă tehnică, deși declivitatea liniei este de 18 la mie. FSTF solicită reintroducerea trenurilor în viitorul plan de mers fie cu automotoare Desiro, fie cu garnituri formate din locomotive LDH și vagoane.
Federația afirmă prin vocea liderului sindical Maxim Rodrigo că în caz contrar sunt afectați 100 de salariați de la Sighetu Marmației, mecanici de locomotivă, reparatori, șefi tren, conductori casieri, alți salariați din ramurile tracțiune, vagoane etc. Aceștia și-ar putea pierde locurile de muncă din cauza imposibilității de a efectua naveta între Sighetu Marmației și Cluj, avertizează Maxim Rodrigo.
Trebuie precizat că în timp ce CFR Călători e nevoită să închidă trasa în lipsa automotoarelor Desiro, acestea stau confiscate la Remarul 16 Februarie după cum a relatat aici Club Feroviar.
Cazul a mai fost analizat și de un angajat al companiei de călători în articolul Analiză: CFR Călători e instituție de binefacere. Opinia unui observator
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail