Site logo
Lucian Bode: România are nevoie de investiții în transporturi de 80 miliarde de euro
10 iunie 2020
investiţii în transporturi șantierele de infrastructură feroviară tren de muncitori spre Austria

România are nevoie de investiţii în transporturi de aproape 80 miliarde de euro în următorii 10 ani, iar banii vor fi luaţi din fonduri europene şi de la bugetul de stat, a declarat marţi seara ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

investiţii în transporturi șantierele de infrastructură feroviară tren de muncitori spre Austria

“Evaluările noastre arată că în următorii 10 ani România are nevoie pe toate modurile de transport, rutier, feroviar, aerian şi naval, de investiţii de 77,9 miliarde de euro, din care 41 de miliarde doar pentru infrastructura rutieră. Este un calcul fundamentat ştiinţific pe tot ceea ce are nevoie România, pornind de la nevoi, pornind de la axele principale, de la coridoarele secundare, de la interconectarea acestor coridoare, de la axele frontaliere, tot ceea ce are nevoie Româna în următorii 10 ani se ridică la aproximativ 80 de miliarde de euro”, a spus Bode la B1 TV.

Trebuie mai mulți bani din PIB pentru investiţii în transporturi

El a precizat că banii vor fi luaţi din fonduri europene, dar şi de la bugetul de stat, însă România va trebui să aloce “un procent mult mai mare din PIB pentru infrastructură”.

“Banii îi luăm din fonduri europene, îi luăm din bugetul de stat, pentru că trebuie să ne hotărâm. Astăzi avem 0,6% din PIB alocat pentru investiţii de infrastructură. Dacă vrem să avem o infrastructură pusă la punct, atunci trebuie să alocăm un procent mult mai mare din PIB pentru infrastructură. Şi, în al treilea rând, este foarte important să vedem ce parteneriate putem încheia cu instituţii financiare care să ne acorde împrumut, pentru că România trebuie să îşi permită să se împrumute suficient ca să poată să îşi dezvolte infrastructura. Dezvoltarea infrastructurii înseamnă dezvoltarea economiei”, a spus ministrul Transporturilor.

Bode a adăugat că PIB-ul României va crește semnificativ pe seama investițiilor în coridoarele feroviare.

“Infrastructura de transport asigură o dezvoltare economică. După ce s-a dat în trafic autostrada Bucureşti-Constanţa, PIB-ul, în valoare nominală, al judeţului Constanţa, s-a triplat. Sunt convins că PIB-ul va creşte semnificativ odată cu darea în exploatare a principalelor coridoare de transport din România, atât rutier, cât şi feroviar”, a mai spus ministrul.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share