Până la finele lunii viitoare vor fi încheiate lucrările la linia tramvaiului 55, ceea ce va permite circulația normală a acestuia.
„Park&Ride Cora Pantelimon. 500 de locuri de parcare! Un adevărat nod intermodal pentru cei care vin în Capitală. Ce-am găsit și ce-am făcut!”, a postat vineri pe FB edilul șef al Capitalei, Gabriela Firea.
„Lucrările la linia de tramvai sunt avansate. Până la sfârșitul lunii septembrie tramvaiul 55 va circula normal, cu întoarcere la nodul intermodal de sub park&ride. Astfel, călătorii nu vor mai fi nevoiți să aștepte mult timp în stații și nu va mai fi nevoie doar de tramvaie cu dublă comandă pe această rută.”
„Nu construim doar o simplă parcare etajată, ci un nod intermodal care include tramvaie, autobuze și peroane pentru microbuze private. De asemenea, este pregătit terenul și pentru viitoarea stație de metrou din zonă. Anul trecut am semnat contractul de execuție, au fost obținute toate avizele, inclusiv autorizația de construire și s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.Valoarea totală a investiției este de aproximativ 21 de milioane de euro”, spune Firea. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail