Lunea neagră la CFR Călători. Cinci locomotive defecte plus două Desiro și persoană lovită de tren

de 22 septembrie 2025
Lunea neagră la CFR Călători. Cinci locomotive defecte plus două Desiro și persoană lovită de tren

Operatorul feroviar de stat a început prost săptămâna. În doar câteva ore au fost trei locomotive defecte, iar o a patra a lovit o persoană.

UPDATE. Au mai fost încă două locomotive defecte. EA 128 aflată la tracțiunea trenului Regio 4207 s-a defectat la Ilva Mică, iar EA 721 care tracta trenul Regio 4305 a rămas defectă la Bonțida. Pentru ca tabloul să fie complet, un cuplu de Siemens Desiro a rămas defect la Zalău, iar de la Jibou a fost trimisă în ajutor locomotiva DA 881.

Trenul internațional Dacia IR 347 al CFR Călători a intrat în țară, sosind de la Viena, cu 38 de minute de întârziere (acumulate pe rețeaua MAV) față de ora stabilită prin livret, 4:19, având ca destinație finală București Nord, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 15:26.

Nici nu intrase bine pe teritoriul românesc, că înainte de Arad locomotiva EA 048 aflată la tracțiunea trenului s-a defectat. A fost trimisă în ajutor locomotiva EA 298 a Depoului Arad, iar din această cauză întârzierea a crescut la 107 minute.

Un alt pocinog s-a produs la București, la plecarea trenului Regio 8001 (programată pentru ora 6:23) în direcția Constanța. Locomotiva EA 748 a depoului București Călători s-a defectat, iar în ajutor a fost trimisă locomotiva EA 379, de la același depou. Trenul a plecat cu o întârziere de 32 de minute, care a ajuns la 60 de minute la sosirea la Constanța.

O a treia defectare s-a produs la locomotiva EA 174 aflată la tracțiunea trenului Regio 5602 care a plecat la ora 9:18 din stația Suceava Nord cu destinația finală Iași, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 11:59. După ce a parcurs 106 km, în stația Sârca, garnitura care avea 200 de călători la bord s-a oprit, din cauza defectării locomotivei. A fost trimisă în ajutor locomotiva EA 768 a Depoului Iași, iar întârzierea acumulată a fost de 77 de minute.



Persoană lovită de tren

În fine, o altă problemă a apărut în circulația trenului Regio 5605. Trenul, remorcat cu EA 708, a pleca din stația Iași la ora 10,57, cu destinația finală Suceava Nord, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 14:14.

După ce parcursese o distanță de 61 km, la intrarea în Hm Ruginoasa, în zona macazurilor, o persoană a apărut în fața locomotivei și a fost lovită. S-a avizat serviciul de urgență 112 și s-a așteptat sosirea organelor abilitate. Trenul a acumulat o întârziere de 77 de minute.



Share