Site logo
Management marca Grindeanu. Compania în care un angajat din patru e director
24 martie 2023

O companie din domeniul căilor ferate are o situație specială. Aici nu mai puțin de un angajat din patru e director. Totul legal, în cadrul „eficientizării” companiilor subordonate promise de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Nu mai puțin de zece administratori și /sau directori va avea societatea Electrificare CFR SA, subordonată Ministerului Transporturilor, după ultimele decizii ale acționarilor.

Reuniți în ședință AGA la data de 6 martie, reprezentanții Ministerului Transporturilor au decis ca societatea să fie condusă de un Consiliu de Administrație format din șapte membri aleși, potrivit prevederilor OUG 109/2011 a guvernanței corporative.

Un angajat din patru e director

Electrificare CFR are însă doar 35 de angajați după separarea sa de către CFR SA care se ocupă de achiziția și contractarea energiei electrice cu operatorii feroviari privați, partea de alimentare fiind acum în responsabilitatea CFR SA.

Pe lângă cei șapte administratori, compania are și trei directori, respectiv general, furnizare și financiar, astfel ridicându-se la 10 numărul celor cu funcții de conducere.

Decizia AGA MT scandalizează operatorii privați feroviari, care prin energie plătită susțin activitatea și salariile Electrificare CFR.

„La 32 de oameni sunt numite șapte persoane. Este o bătaie de joc, le convine, căci își rezolvă obligațiile pe banii publici, aceia fiind plătiți din banii pe care îi face Electrificare CFR din tariful perceput”, spune Vasile Șeclăman, director general al Organizației Patronatelor Operatorilor Feroviari Privați din România (OPSFPR).

Este de neînțeles de ce la o societate atât de mică, Ministerul Transporturilor nu a decis un număr redus de administratori. OUG 109 spune la articolul 28:

  • (1) În cazul societăților administrate, potrivit sistemului unitar, consiliul de administrație este format din 3-7 membri, persoane fizice sau juridice, cu experiență în îmbunătățirea performanței societăților sau regiilor autonome pe care le-au administrat sau condus.
  • (2) Consiliul de administrație este format din 5-9 membri în cazul întreprinderilor publice care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au înregistrat o cifră de afaceri în ultimul exercițiu financiar superioară echivalentului în lei al sumei de 7.300.000 euro;

b) au cel puțin 50 de angajați.

„Legea prevede un interval pentru numărul de angajați, poți pune și nouă la CFR SA, dar nu șapte la Electrificare când ei sunt 32 cu toții, cu director general, contabil etc”, mai spune Vasile Șeclăman.

Cine conduce acum societatea

În prezent, Consiliul de Administrație Electrificare CFR SA e condus de cinci membri, astfel:

Ceșa Petru. Pus sub urmărire penală în ianuarie, situație detaliată aici într-un articol Club Feroviar. Acesta e director general adjunct tehnic în cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate (CNCF) CFR SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

  • abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
  • uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Hunyadi Monica. Proprietară de salon de înfrumusețare cu studii de master în comunicare și experiență de doi ani în pozițiile de colaborator extern și consultant la Camera Deputaților. Ea este din 2020, conform termene.ro, asociat și administrator unic al firmei Hunymoo SRL, cu profil de „coafură și alte activități de înfrumusețare”, care operează salonul de profil Aspect Studio din București.

Ungureanu Petre. Consilier director general CFR SA, activitate de 20 de ani în SRI. Petre Ungureanu este asociat cu Vasile Albulescu (prietenul din copilărie al ministrului Sorin Grindeanu), împreună cu care a cumpărat două societăți ce administrează cariere de piatră din zona de vest a țării. Cazul a fost relatat aici de Club Feroviar.

Ungurean Marian Cristian. Director Regionala CFR București.

Gurza Vasile. Pensionar din Timișoara, reactivat. După numirea lui Ion Simu-Alexandru ca director general, la cârma Direcției de Achiziții a fost numit în martie 2022 Vasile Gurza, care ulterior a fost promovat ca director comercial. El are calitatea de pensionar, ocupă funcția de director de achiziții al CFR SA. Potrivit declarației sale de avere de pe site-ul companiei Electrificare CFR, unde este membru în Consiliul de Administrație, Vasile Gurza a câștigat anul trecut 15.000 de lei din pensie, dar aproape de zece ori mai mult, respectiv 144.000 de lei (aproximativ 12.000 de lei pe lună) din funcția de revizor general la Timișoara.

Dispute operatori – Electrificare în jurul prețurilor și contractelor

Ultimele săptămâni au fost caracterizate de neînțelegeri ale Elctrificare CFR și OPSFPR. Zilele trecute, operatorii privați au acuzat Electrificare CFR de practici incorecte. Operatorii privați de transport feroviar de marfă au afirmat că firma de stat plătește energia cumpărată cu banii percepuți operatorilor în avans. Mai mult, aceasta și-ar aplica cota de profit nu doar pe propriile cheltuieli, ci pe întregul preț.

Într-o analiză remisă Club Feroviar disponibilă aici, Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) a acuzat o lipsă de transparență în formarea prețului energiei electrice de tracțiune vândute și de o încercare a Electrificare CFR de a prezenta operatorilor un contract de furnizare pentru perioada aprilie – decembrie 2023 care ar include și CFR SA, ceea ce nu ar fi legal.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share