
Metrorex a semnat contractul de stații pentru 1 Mai – Otopeni


Metrorex a semnat contractul ce are ca obiect: „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Pachet 2: Proiectare şi execuţie lucrări de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și de curenți slabi”.
Contractul a fost semnat între METROREX și Asocierea SOMET S.A., SALCEF S.p.A., THEDA MAR DESIGN S.R.L., TIAB S.A., UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT S.A., ALTIMATE S.A.
În cadrul acestui contract, cu un impact direct asupra confortului și eficienței transportului public din zona București-Ilfov, vor fi realizate lucrări de arhitectură, cale de rulare, dar și instalarea sistemelor electromecanice și de curenți slabi. Proiectul Magistrala 6 este un proiect complex, ce va înlesni deplasarea a mii de călători, reducând semnificativ timpii de călătorie și contribuind la diminuarea congestionării traficului rutier.
Durata de execuție a contractului este de 44 luni și include activitățile de proiectare, execuție, avizare și activitățile conexe, conform legislației în vigoare.
Contract dat prin licitație
Contractul a fost atribuit prin procedura de licitație deschisă, în SEAP, pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”.
Valoarea contractului este de 1.667.516.058,64 lei, fără TVA. Sursele de finanțare ale contractului sunt asigurate din fonduri de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail