Metrorex anunță transbordare pe Magistrala 4 de metrou, pentru lucrări la Magistrala 6
Metrorex a anunțat joi că începând de luni se va face transbordare pe Magistrala 4 de metrou, la stația Jiului, pentru lucrări la viitoarea Magistrală 6.
Începând cu data de 1 septembrie 2025, vor avea loc modificări în circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Străulești), ca urmare a lucrărilor pentru conectarea noii Magistrale 6 de metrou cu infrastructura existentă, a informat transportatorul bucureștean din subordinea Ministerului Transporturilor.
Astfel, circulația trenurilor de metrou de pe Magistrala 4 se va face cu transbordare la Jiului, stație la care, pentru a continua călătoria, pasagerii se vor îmbarca în trenul de la linia vecină, pe sensul dorit. Aceste modificări sunt necesare pentru a permite desfășurarea în siguranță a lucrărilor de interconectare între cele două magistrale, care impun închiderea firului 2 de circulație între stațiile 1 Mai și Jiului și circularea în ambele sensuri pe celălalt fir. Modificările de trafic sunt determinate de avansarea lucrărilor la Magistrala 6 de metrou, care va asigura o legătură directă între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni.
Totodată, Metrorex anunță reducerea intervalelor de succedare a trenurilor pe Magistrala 1 (Pantelimon – Dristor 2) și Magistrala 3 (Preciziei – Anghel Saligny). În perioada 8 septembrie – 31 decembrie 2025, intervalul de circulație se reduce de la 7 la 6 minute în zilele lucrătoare (luni – vineri) și de la 10 la 9 minute în weekend și în zilele de sărbătoare legală.
Contractele pentru Magistrala 6, semnate în 2022 și 2023
Pe 2 mai 2023, Metrorex a semnat cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA contractul pentru tunelurile de la stația Tokyo (mallul Băneasa Shopping City) până la Aeroportul Henri Coandă, așa cum a scris atunci Club Feroviar.
Cu mai bine de un an înainte, pe 8 martie 2022, Metrorex semnase cu asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. contractul pentru săparea tunelurilor la prima secțiune, cea dintre 1 Mai și Tokyo, după cum am informat la vremea respectivă.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail