Ministrul Transporturilor se spală pe mâini de gările și liniile nerentabile, apoi se laudă

 

---

Care sunt riscurile

Implicarea administrațiilor locale în gestionarea liniilor și gărilor este sigur un pas bun. Condiționarea menținerii unei gări sau linii deschise de susținerea financiară venită din partea administrațiilor locale, nu mai este însă un pas bun.

Una dintre consecințe poate fi însă închiderea liniilor considerate nerentabile pentru stat, respectiv cele pentru care statul nu vrea să achite compensații operatorilor. În acest caz, liniile riscă închiderea. Dacă până acum, CFR spunea „închidem linia, căci este nerentabilă”, de acum înainte mesajul va fi „dacă nu susțineți financiar linia, noi o închidem”.

Una dintre prevederi spune: „Autoritățile administrației publice locale, în colaborare cu administratorul infrastructurii și cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pot stabili soluții de finanțare a infrastructurii feroviare de la bugetele locale, în completarea fondurilor publice alocate administratorului infrastructurii de la bugetul de stat, conform prevederilor legislației în vigoare, inclusiv în scopul menținerii în exploatare a unora dintre liniile prevăzute”.

Practic, este vorba de modificări aduse legislației din 1998, și anume OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale Căilor Ferate Române.

Modificările de joi introduc ca noutate: „Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu consultarea administratorului infrastructurii, stabilește liniile de cale ferată care se propun pentru închidere din motive de eficiență economică, pe baza recomandărilor unor studii de specialitate realizate din inițiativa ministerului. Studiile de specialitate prevăzute realizează analize multicriteriale cuprinzătoare pentru fiecare linie de cale ferată care face obiectul studiului, pe o perioadă de referință de minimum 30 de ani”.

Cum se decide închiderea liniilor?

Elementele și criteriile luate în calcul sunt:

a) necesitățile de mobilitate a persoanelor și mărfurilor;

b) concurența între modurile de transport și distribuția modală a cererilor de transport;

c) costurile și beneficiile la nivelul societății și al economiei naționale, inclusiv costurile externe ale diferitelor moduri de transport;

d) creșterea eficienței economice a sistemului național de transport și reducerea costurilor totale generate de sectorul transporturi la nivelul economiei naționale;

e) politicile și strategiile la nivel național și sectorial în domeniul transporturilor;

f) politicile și strategiile Uniunii Europene în domeniul transporturilor;

g) cele mai bune practici în domeniul feroviar ale statelor membre; aceste studii sunt supuse dezbaterii publice anterior adoptării oricărei decizii.