Site logo
Nicușor Dan: Transportul public bucureștean este și pe Google Maps
14 noiembrie 2021

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat duminică seara că transportul public bucureștean este oficial şi pe Google Maps, unde, într-o primă fază, e afişată planificarea curselor, urmând ca ulterior să poată fi urmărită în timp real funcţionarea mijloacelor de transport.

”De azi transportul public din Bucureşti este oficial şi pe hărţile Google! Oricine intră pe Google Maps şi vrea să vadă cum ajunge dintr-un loc în altul folosind transportul public va primi informaţiile dorite integrate în această aplicaţie. Pot fi găsite variantele de transport public pentru toată regiunea Bucureşti – Ilfov, incluzând aici transportul STB, STV, cel spre Chitila şi Buftea, dar şi programul metroului şi al trenurilor de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni”, a scris edilul pe contul său de Facebook.



Transportul public bucureștean, pe Google Maps. Urmează afișarea rutelor în timp real

El a precizat că datele pentru transportul public la suprafaţă sunt preluate automat de pe serverele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).

”Acum, într-o primă etapă, se afişează planificarea curselor. Ulterior, vom afişa în timp real funcţionarea mijloacelor de transport public, pentru ca bucureştenii să-şi poată planifica exact timpii de deplasare folosind harta direct de pe telefonul mobil”, a mai scris Nicuşor Dan.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share