Au intrat în vigoare noi obligații pentru operatorii feroviari de transport persoane, privind identificarea şi declararea cheltuielilor eligibile preliminate din transportul public de călători.
În Monitorul Oficial 205 din 12 martie 2024 a fost publicat Ordinul 737 al ministrului transporturilor privind aprobarea Metodologiei de identificare şi declarare a cheltuielilor eligibile preliminate din transportul public de călători pe fiecare operator de transport feroviar, rută de circulaţie şi categorie de trenuri.
După cum a relatat Club Feroviar la momentul la care am prezentat proiectul, proiectul stabilește obligații astfel:
- OTF are obligația de a ține o evidență distinctă pentru activitatea și serviciile care fac obiectul OSP, având organizată evidența contabilă distinctă în vederea determinării veniturilor preliminate asociate OSP;
- OTF are obligația de a transmite veniturile previzionate, după caz, determinate direct proporțional cu volumul de tren-km realizat pe rută de circulație și respectiv pe categorie de tren în baza contractului de servicii publice.
Responsabilitatea efectuării verificărilor cu privire la modul de identificare și declarare de către OTF a veniturilor preliminate din transportul public de călători pe fiecare OTF, rută de circulație și categorie de trenuri, precum și a raportării îndeplinirii obligațiilor cu caracter economic sau financiar, revine departamentului de specialitate din cadrul autorității contractante ARF în calitate de furnizor de ajutor de stat, în conformitate cu procedurile proprii și cu prevederile legislative din domeniu în vigoare, mai cere acesta.
La ce mai e bună informatizarea?
Obligațiile ce fac obiectul Ordinului par a se suprapune cu conținutul unui proiect încheiat în vară care și-a propus informatizarea interfeței ARF-operatori. În vara anului trecut, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a raportat finalizarea proiectului „SISTEM INTEGRAT, BAZĂ DE DATE UNICĂ ȘI FURNIZARE DE INFORMAȚII PRIVIND SISTEMUL DE TICKETING AL OPERATORILOR DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare2014-2020”.
Potrivit comunicatului de presă disponibil aici, obiectivele specifice ale proiectului au fost:
- Asigurarea interoperabilității sistemelor de ticketing pe care operatorii de transport feroviar public de călători le dețin. Totodată, proiectul contribuie la îmbunătățirea capacității ARF de monitorizare a indicatorilor utilizați în contractele de servicii publice și înlesnește transparentizarea și eficientizarea compensației de serviciu public acordată de la bugetul de stat operatorilor de transport feroviar de călători din România.
- Cel de-al doilea obiectiv principal în cadrul proiectului îl constituie implementarea ghișeului unic, ce reprezintă un ansamblu de programe prin care se poate vinde o singură legitimație de călătorie pe distanța origine-destinație pentru toți operatorii care își dau acordul pentru acest sistem. Sistemul permite ca fiecare OTFC să vândă bilete combinate cu mai mulți OTF-C.
- Asigurarea interoperabilității sistemelor de ticketing ale operatorilor de transport feroviar de călători din România s-a realizat prin crearea unei baze de date, prin intermediul căreia, ARF monitorizează activitatea și performanța OTFC în conformitate cu indicatorii și standardele stabilite prin contractele de servicii public, astfel încât este îmbunătățit modul de verificare a compensației de serviciu public prestată de OTFC.
Nu sunt singurele neclarități. Deși în vară a raportat închiderea proiectului finanțat din fonduri nerambursabile, ARF spune într-o postare de zilele trecute că ARF are (sublinierea noastră – n.red.) în pregătire proiectul „Sistem integrat de ticketing feroviar naţional”, finanţat prin Programul Transport 2021-2027. La aproape un an de la momentul la care a raportat închiderea proiectului, există operatori ce nu sunt incluși în sistemul de ticketing (Regio Călători).
Ștefan Roșeanu, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) a participat în perioada 4-8 martie la cea de-a 15-a ediţie a expoziţiei internaţionale Transport Ticketing Global de la Londra, eveniment dedicat smart ticketingului în domeniul transporturilor şi mobilităţii, care a reunit experţi de top din 65 de ţări, potrivit Agerpres.
La eveniment s-au mai deplasat reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) şi ai Societăţii de Transport Bucureşti (STB SA).
S-au școlit câteva zile la Londra
Într-un limbaj de lemn, autoritatea a explicat public că „participarea la acest eveniment a reprezentat o oportunitate pentru ARF de a prospecta cele mai recente evoluţii din industrie, de a intra în contact direct, în sesiunile de conferinţă, cu pionierii în domeniul smart ticketingului, precum şi de a descoperi soluţii inovatoare în expoziţia cu peste 80 de standuri (…) Totodată, preşedintele ARF a avut o serie de întâlniri cu factori de decizie şi specialişti în ticketing de la operatori de transport, autorităţi, organisme din industrie şi furnizori de tehnologie”.
„În cadrul sesiunilor interactive (mese rotunde, seminarii web) au fost explorate cele mai recente sisteme de plată existente în transportul public şi tehnologie inteligentă de mobilitate, care propun o experienţă îmbunătăţită pasagerilor şi oferă oportunităţi interesante de inovare (ex. foto: validatoare de titluri de călătorie acceptare de card contactless, QRcode, barcode, card bancar, carduri contactless cu microcip de transport, sisteme automate de vânzare/eliberare titluri de călătorie, tehnologii pentru suporturile electronice de titluri de călătorie, tehnologii digitale de tarifare dinamică/optimizată a călătoriilor, sisteme digitale de procesare a plăţilor călătoriilor, sisteme automate de închiriere biciclete etc.)”, se menţionează în comunicat.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail