Nou director pentru filiala elenă a GFR

Începând cu luna octombrie, Klaus Kraetzschmar preia funcția de director general al filialei Grup Feroviar Român din Grecia.
Potrivit unui comunicat intern al grupului, Kraetzschmar va coordona activitatea şi direcțiile de dezvoltare ale acesteia, având ca obiective strategice creșterea și consolidarea prezenței și a operațiunilor grupului pe piața elenă şi în regiune.
El are o experienţă internațională de peste 40 de ani în industria transporturilor şi logisticii – dintre care peste 30 de ani pe piața elenă. Klaus Kraetzschmar a deținut funcții de conducere în companii din Grecia, Germania şi România, precum Danzas (DHL), DB Schenker Logistics şi VTG Rail Logistics.
„Sunt onorat să mă alătur echipei Grup Feroviar Român şi să contribui la creşterea și consolidarea activităților din Grecia. Cred în potențialul acestei piețe și în rolul strategic pe care îl poate juca în conectarea fluxurilor logistice dintre Balcani, Europa Centrală şi Marea Mediterană. Prioritatea mea va fi să mă asigur că strategia şi viziunea grupului vor aduce rezultate tangibile pentru filiala GFR din Grecia, pentru GRAMPET, pentru clienții și partenerii noştri -existenţi şi viitori -și pentru oamenii noştri. Aştept cu nerăbdare să colaborez îndeaproape cu echipele noastre pentru a obține rezultate excelente pentru Grup Feroviar Român, principalul operator de transport feroviar de marfă din Europa Centrală și de Sud-Est”, a afirmat noul numit.
Grampet a intrat pe piața elenă în 2021.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail