AFER a trimis Organizației Patronatelor Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) propriile propuneri de modificare a Ordinului 2.261/2005 privind aprobarea metodologiilor de organizare şi de derulare a programelor de formare – calificare, perfecţionare şi verificare profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar. Mai mulți operatori au retrimis Autorității propriile propuneri de modificare a draftului primit.
Una dintre primele modificări sugerate de AFER privește posibilitatea centrelor de a pregăti personal în afara celui propriu. În vechea formă se vorbea de salariații „proprii”, sintagmă care a dispărut. „Se aprobă metodologia de autorizare a centrelor proprii ale operatorilor de transport feroviar, administratorului şi gestionarilor de infrastructură feroviară de efectuare a programelor de formare profesională pentru personalul care urmează să efectueze activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar, prevăzută în anexa nr. 4.”, spun noile propuneri cu referire la articolul 1 aliniat 2 al actualului ordin.
Proiectul ASFR poate fi consultat aici.
În acest sens a fost modificat și următorul articol. Dacă în forma actuală, în vigoare acum, se spune că „Unităţile feroviare, în condiţiile legii, pot organiza centre proprii de efectuare a programelor de formare profesională pentru salariaţii proprii (n.red) care urmează să efectueze operaţiuni feroviare pentru funcţii şi meserii specifice transportului feroviar”, în noua formă se spună că centrele sunt destinate personalului care va desfășura activități în domeniul feroviar.
Acest tip de modificare, respectiv salariați proprii – personal care are avea activități în domeniul feroviar este întâlnit și în alte puncte ale propunerii.
O nouă Anexă dedicată autorizării
Modificări importante sunt duse Anexei 4 – Metodologia de autorizare a centrelor proprii unităţilor feroviare de efectuare a programelor de formare profesională.
Se prevede că procedura de înnoire a autorizației și acordare a vizelor va fi publicată separat în 30 de zile de la aprobrea Ordinului de către ASFR.
„După acordarea/reînnoirea autorizaţiei, ASFR efectuează activităţi de supraveghere a entităţii feroviare care deţine centrul de formare profesională prin acţiuni de control, pentru verificarea respectării în permanenţă a îndeplinirii cerinţelor care au stat la baza acordării/reînnoirii autorizaţiei, în baza unei convenţii încheiate de ASFR cu aceste entităţi înainte de acordarea/reînnoirea autorizaţiei, pentru perioada de valabilitate a autorizaţiei”, se spune la articolul 4 .
În actuala formulare se prevede „Pe durata de valabilitate a autorizaţiei centrelor, AFER efectuează activităţi de supraveghere a unităţilor feroviare prevăzute la art. 2 alin. (11) din ordin în vederea verificării îndeplinirii cerinţelor care au stat la baza emiterii autorizaţiilor, în baza unei convenţii încheiate cu aceştia înainte de emiterea autorizaţiei”.
Condițiile autorizării
Pentru a fi autorizat, un centru propriu de formare profesională al unei entităţi feroviare trebuie să facă dovada competenţei tehnice – operaţionale şi a capacităţii de a organiza şi efectua cursuri de formare profesională pentru personalul care urmează să efectueze activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar. În acest sens, centrul de formare trebuie să:
- deţină o structură organizatorică care să asigure că activitatea de formare se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentului ordin;
- deţină dotările necesare pentru desfăşurarea activităţii de formare;
- deţină personalul necesar care are formarea profesională adecvată şi experienţă necesară desfăşurării activităţilor de formare;
- asigure activitatea de formare practică cu formatori, care deţin documente specifice valabile care acoperă obiectivul formării, cu experienţă profesională de minimum 3 ani în exercitarea funcţiei specifice pentru care face formarea;
- pună la dispoziţia cursanţilor metodologia utilizată pentru a asigura conţinutul, organizarea şi durata cursurilor de formare, respectiv planul de formare;
- pună la dispoziţia cursanţilor sistemele utilizate pentru înregistrarea activităţilor de formare, inclusiv informaţiile privind participanţii, formatorii, numărul şi scopul cursurilor;
- aplice un sistem de management al calităţii sau proceduri echivalente pentru monitorizarea conformităţii cu sistemele şi procedurile care asigură că activitatea de formare este furnizată în conformitate prevederile prezentului ordin;
- asigure gestionarea competenţelor, formarea profesională continuă şi măsurile pentru menţinerea competenţelor profesionale ale formatorilor;
- deţină proceduri proprii de menţinere şi dezvoltare a metodelor de formare, instrumentelor şi echipamentelor utilizate în procesul de formare.
- Centrul de formare trebuie să dovedească imparţialitate şi, atunci când este cazul, independenţă faţă de toţi cursanţii. În acest sens, respectiv atunci când un centru de formare profesională furnizează servicii de formare atât personalului aparţinând entităţii feroviare care deţine centrul, cât şi altui personal, formarea se desfăşoară în mod imparţial faţă de toţi participanţii şi independent de interesele entităţii feroviare care deţine centrul.
Proiectul ASFR de modificare este o reluare a propunerilor din 2019 care însă nu s-au soldat la acel moment cu o nouă legislație în domeniu, de natură să permită operatorilor organizarea centrelor proprii în care să fie pregătit personal și din afara companiei lor. Propunerile din 2019 pot fi consultate aici.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail