O nouă grevă la Transurb Galați s-a declanșat luni dimineață, când șoferii și vatmanii societății de transport a municipalității au întrerupt lucrul, în semn de protest față de neacordarea majorării salariale promise acum mai bine de două spătămâni.
Şoferii şi vatmanii au refuzat să iasă cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe trasee, nemulţumiţi că majorarea obţinută în urma protestului spontan din 5 noiembrie 2021 – când transportul public a fost paralizat până la prânz – nu mai este acceptată. Este vorba despre indexarea cu rata inflaţiei care reprezintă, conform calculelor, suma de 155 de lei, informează cotidianul local Viața Liberă.
Pe 5 noiembrie, zeci de salariaţi de la SC Transurb au oprit lucrul, timp de mai bine de o oră, protestând faţă de decizia directoratului de a plăti la interval de 90 de zile orele suplimentare lucrate de salariaţi şi de a renunţa la programul de weekend pentru controlori, dispeceri şi cei care lucrează la monitorizarea traficului, decizie care reduce veniturile angajaţilor cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei.
O nouă grevă la Transurb Galați. Salariații cer demisia directorului general
Şoferii şi vatmanii refuză să reia lucrul până când nu vor fi semnate actele adiţionale la contractele de muncă. Doar cursele convenţie sunt realizate.
„Transport în comun protest spontan” scrie pe afişele care au fost lipite în staţiile Transurb, pentru a-i informa pe gălăţeni că aşteaptă degeaba un mijloc de transport. Salariaţii au cerut demisia directorului general, Dorian Dumitru, şi nu i-au permis accesul în instituţie. Pentru a putea intra la locul său de muncă, managerul a avut nevoie de protecţia jandarmilor.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail