Pantograful unui marfar Rail Force a rupt linia de contact la Augustin. Circulație blocată

de 18 mai 2025
Pantograful unui marfarPantograful unui marfar

Pantograful unui marfar operat de Rail Force a rupt duminică seara linia de contact la Augustin, pe Magistrala 300.

UPDATE, ora 22.00. Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că, începând cu ora 21:25 circulația feroviară cu tracțiune electrică a fost reluată pe ambele fire, pe distanța Bod – Augustin.

A fost afectată circulația trenurilor IR 1734 (întârziere totală: 144 minute), IRN 346 (întârziere totală: 155 minute), R 3536 (întârziere totală: 120 minute) și R 3537 (întârziere totală: 63 minute).

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, începând cu ora 18:40, circulația feroviară este întreruptă pe distanța Bod – Augustin, ca urmare a lipsei de tensiune în linia de contact.

Cauza acestui incident este atribuită locomotivei unui operator privat de marfă (Rail Force), care, aflată în stația CF Augustin, a secționat linia de contact, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică pe ambele fire de circulație. Pe distanța Feldioara – Apața este închis Firul I de circulație pentru lucrări programate, iar pe distanța Augustin – Apața este închis Firul II de circulație, tot pentru lucrări programate.

La această oră este afectată circulația trenurilor IR 1734 (operat de CFR Călători, care se deplasează pe distanța Cluj-Napoca – București), IRN 346 (operat de CFR Călători, care se deplasează pe distanța București Nord – Curtici) și R 3536 (operat de CFR Călători, care se deplasează pe distanța Mediaș – Brașov).

”CFR SA asigură călătorii asupra faptului că, personalul feroviar se află în zona afectată și depune toate eforturile pentru a relua circulația feroviară în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp posibil”, se mai arată în comunicatul dat publicității duminică seara de administratorul infrastructurii feroviare din România.



Alte două întreruperi de circulație

Nu este singurul incident pe calea ferată care s-a petrecut duminică. Club Feroviar a informat că tot pe Magistrala 300 a fost circulație feroviară oprită, în două rânduri, din cauza furtunii care a oprit alimentarea cu energie electrică.

În intervalul 15:52 – 18:50, pe distanța Valea Florilor – Apahida – Cojocna, circulația feroviară a fost întreruptă de două ori, ca urmare a lipsei de tensiune din linia de contact (cauzată de condiții meteo nefavorabile). În prima instanță, circulația feroviară a fost întreruptă începând cu ora 15:52, pe distanța Valea Florilor – Apahida și reluată de la ora 16:45. În a doua situație, circulația feroviară a fost întreruptă pe distanța Valea Florilor – Cojocna, începând cu ora 17:21 și reluată de la ora 18:50.

În ambele situații, circulația feroviară a fost întreruptă din cauza lipsei de tensiune în linia de contact aferentă Firului I, pe Firul II fiind întreruptă alimentarea cu electricitate ca urmare a unor lucrări programate.

A fost afectată circulația trenurilor IR 1735 (întârziere totală: 95 de minute), R 10645 (întârziere totală: 73 de minute) și R 3086 (întârziere totală: 94 de minute). ”Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul feroviar responsabil din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj a acționat în zonă, cu scopul de a remedia problemele constatate și pentru a relua circulația feroviară în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp posibil”, se mai arată în comunicatul dat publicității duminică seara de administratorul infrastructurii feroviare din România.

Anterior, furtuna care a lovit duminică după amiază județul Cluj a dus un acoperiș pe calea ferată la Gherla, fapt ce a blocat circulația trenurilor.

În jurul orei 12:30, vântul a atins viteze de 50 km/oră, iar vremea instabilă s-a manifestat prin ploi, fulgere, tunete și grindină. Din cauza furtunii puternice, acoperișul unei construcții situate lângă calea ferată a fost smuls de vânt și a ajuns pe șinele de tren, informează site-ul de știri locale Gherla Info.



Share