Ministerul Transporturilor propune patru variante de rute pentru tren metropolitan la Sibiu, potrivit planului de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe următorii 10 ani prezentat vineri la Consiliul Județean Sibiu.
Trenul metropolitan ar urma să folosească la Sibiu infrastructura feroviară deja existentă și linii din aria metropolitană care să deservească zonele economice și rezidențiale, prin reactivare, potrivit stiridesibiu.ro.
”Este unul dintre proiectele de noutate și la nivelul Ministerului Transporturilor, însă consacrat în Europa Centrală și de Vest (…) În aceeași manieră este gândit pentru marii poli din România- Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Brașov și Sibiu.(…)Este un proiect care va eșua dacă nu va fi implementat în corelare cu Ministerul Transporturilor, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, CFR și mai ales cu autoritățile locale și agenții economici”, a declarat Robert Dobre, director în cadrul Ministerului Transporturilor.
Prima linie metropolitană S1 Sibiu ar urma să pornească de la Avrig , să treacă prin Sibiu și să meargă spre Săliște. A doua linie metropolitană S2 Sibiu ar urma să pornească din Cisnădie, pe legătură veche-reactivată, spre Gara Sibiu, cu oprire în Copșa Mică. A treia linie metropolitana S3 Sibiu este prevăzută să plece de la Agnita și presupune reactivarea liniei înguste pe care circulă Mocănița, pe de Valea Hârtibaciului, spre gara din Sibiu. Ultima varianta de traseu pentru tren metropolitan, S4 Sibiu este prevăzută să facă legătura între zona industrială Est a Sibiului cu zona industrială Vest a Sibiului.
Proiectele sunt la stadiul de propuneri, urmând să fie realizate studii de fezabilitate pentru definitivarea traseelor. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail