Parte a contractelor sale de livrare a aproximativ 90 de trenuri, PESA va construi trei depouri în România, destinate mentenanței.
Depourile vor fi construite la București, Iași și Cluj, fiecare urmând să aibă 3-4 posturi de lucru, inclusiv de rezervă, a declarat miercuri la Berlin, în cadrul InnoTrans, Krzysztof Zdziarski, președinte PESA. Într-o conferință de presă comună cu Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, președintele PESA a declarat că este un contract „prestigios și important” pentru PESA. Trenurile sunt similare cu cele livrate în Cehia, urmând să sufere modificări minore, în conformitate cu cerințele părții române. Trenurile funcționează atât cu tensiune de 3kV DC (specifică Poloniei), cât și cu 25 kV AC tipică României. Acest lucru e important, căci astfel vor putea oferi servicii cross-border.
„Sperăm ca trenurile să vină la sfârșitul anului viitor, începutul lui 2026, când PESA va demara procedurile de livrare și acceptare de către noi și apoi în 2026-2027 vor fi livrate toate trenurile. Suntem mulțumiți cu punctul în care ne găsim cu acest contract, sperăm ca totul să decurgă fără evenimente în această perioadă și toate procedurile de autorizare să aibă loc în concordanță cu ceea ce ne așteptăm”, a declarat și Ștefan Roșeanu.
Contractul include și mentenanța trenurilor pe perioada de probă, există două perioade, din care una de 15 ani obligatorie. Producătorul garantează calitatea produsului, căci el îi asigură și mentenanța.
În ceea ce privește actuala dispută juridică, în jurul contractului de 20 de trenuri interregionale, semnat cu PESA, oficialii au afirmat că actualul contract cu PESA trebuie să decurgă normal. „Nu ne simțim cu nimic în eroare, am verificat oferta noastră și totul e în regulă, nu avem ce să ne reproșăm”, a spus președintele PESA. El a adăugat că competitorul său contestă acest contract „în cerc”.
Faptul că achiziția are loc în mod centralizat, de către o autoritate, nu pe regiuni, ca în alte țări, este un avantaj, a mai spus managerul polonez.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail