Site logo
25 aprilie 2023

Procesul lui Gruia Stoica, în care patronul Grup Feroviar Român este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, se apropie de final, iar joi judecătorii ar putea pronunța sentința definitivă. Dosarul este însă unul cu multe semne de întrebare, iar omul de afaceri a acuzat în mai multe rânduri că nu ar fi vorba de înfăptuirea actului de justiție, ci de protejarea contrabandiștilor de țigări pe relația Ucraina. 

Încă din capul locului se impune precizarea că este vorba de un dosar, cel referitor la privatizarea societății Transbordare Vagoane Marfă, care anul acesta împlinește două decenii de la presupusa comitere a faptelor (privatizarea TVM, filială a CFR Marfă, s-a realizat în 2003). Până acum, dosarul a fost închis de trei ori. După cum reiese din actele depuse la instanțe, cea care a insistat pentru redeschiderea lui a fost Iulia Diaconu și abia în 2020, după 17 ani, s-a dat o decizie în primă instanță, la Tribunalul Iași. Gruia Stoica și Vasile Didilă au fost condamnați la patru ani cu executare, respective trei ani cu executare, iar Vasile Răducanu, tatăl celor doi, la trei ani cu suspendare.

Trebuie amintit și faptul că la dosar au fost atașate de-a lungul timpului șase expertize independente, inclusiv ale ANAF și ale Gărzii Financiare, din care rezulta inexistența prejudiciului. Apoi, surpriză!. După zece ani de zile, a apărut o a șaptea expertiză, la comanda Parchetului, care le infirma pe toate cele de dinainte.

Joi s-ar putea pronunța decizia finală în procesul lui Gruia Stoica

Dar să revenim în zilele noastre, urmând ca apoi să detaliem semnele de întrebare din cadrul dosarului.

După condamnarea în primă instanță din 2020, speța a ajuns între timp la Curtea de Apel Iași, iar ultimul termen a avut loc pe 3 aprilie 2023. ”Respinge ca nefondate cererile formulate de inculpații Vasile Didilă și Gruia Stoica de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656 din 2002 în infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. 1 lit. c din Legea nr. 129 din 2019. Califică cererile formulate de persoana responsabilă civilmente Grampet SA și inculpatul Răducan Vasile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în două infracţiuni distincte de evaziune fiscală, ca apărări de fond, acestea urmând a fi analizate odată cu apelurile formulate în cauză. Pune în vedere inculpatului-apelant Didilă Vasile, părţii responsabile civilmente-apelante Grampet S.A. şi apelantei S.C. Transbordare Vagoane Marfă S.A. să depună la dosarul cauzei dovada achitării diferenței de onorariu către expertul desemnat Nemţeanu Holicov Cristina. Pronunțată astăzi, 03.04.2023, prin punerea soluției la dispoziția inculpaţilor-apelanţi și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în decizia pronunțată atunci, așa cum apare ea pe portalul instanțelor de judecată din România.

Cu același prilej, magistrații au fixat următorul termen în acest dosar pentru data de 27 aprilie 2023. Potrivit informațiilor Club Feroviar, este posibil ca la termenul de joi să fie pronunțată sentința finală, care ar putea consta în condamnarea acționarilor Grampet.

Gruia Stoica acuză o înscenare judiciară. Soțul fostei procuroare Diaconu, implicat în traficul de țigări

țigări de contrabandă în trenul Prietenia țigări de contrabandă
FOTO, cu rol pur ilustrativ, politiadefrontiera.ro

Promiteam la începutul articolului că vom trece în revistă multele semne de întrebare din acest dosar, fără a pune la îndoială corectitudinea actului de justiție. Despre acestea, Club Feroviar a mai scris în urmă cu trei ani de zile, imediat după condamnarea în primă instanță a omului de afaceri, iar ele au mai fost ridicate ulterior și de alte publicații, printre care și Newsweek România, care au adus completări în acest sens.

Gruia Stoica a declarat, în timpul procesului de la tribunalul Iași (în primă instanță), că a fost victima unei înscenări judiciare. El i-a acuzat în acest sens pe fostul procuror Iulia Diaconu, care a condus DIICOT Iași, şi pe procurorul Daniel Horodniceanu, fost șef al DIICOT central.

În ceea ce o privește pe Iulia Diaconu, pensionată în anul 2017 cu pensie specială de la statul român, acuzațiile omului de afaceri din domeniul feroviar fac referire la traficul de țigări de contrabandă. ”Inculpatul a arătat că erau destule informaţii la momentul respectiv că de acest trafic se ocupa soţul doamnei procuror Iulia Diaconu şi că tinde să creadă că este real acest lucru deoarece în anul 2006, când s-a dat neînceperea urmăririi penale, doamna procuror şef nu a fost de acord cu această solicitare. Mai mult decât atât, a solicitat în mod expres să se caute ceva ca să fie acuzaţi”, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Iași. Gruia Stoica a mai precizat că ”ei” (procurorul și soțul acesteia) s-au aşteptat ca, după privatizare, ”lucrurile să decurgă în continuare aşa cum s-a procedat înainte, când era statul acţionar”. Cu alte cuvinte, contrabanda cu țigări să continue nestingherită și după privatizarea societății.

Amenințări rasiste în biroul lui Daniel Horodniceanu

Procesul lui Gruia StoicaO altă declarație a omului de afaceri face referire la Daniel Horodniceanu, procuror care a condus Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) la nivel național. În 2015, Stoica a fost invitat la DIICOT de Horodniceanu şi a fost interogat în legătură cu relaţia pe care a avut-o cu societatea preluată de la stat.

”Inculpatul a susţinut că a doua oară când a fost invitat la DIICOT Iaşi (…) în biroul procurorului a intrat un domn în vârstă, cărunt şi înalt. Inculpatul a susţinut că din câte a înţeles el era un expert şi înainte să îi spună domnul procuror cine este el, acel individ i-a spus să îi dea dosarul său: (…)”, se mai arată în motivarea instanței de fond.

Rocade în completul de judecată în faza de apel

În faza de apel, se produc alte mișcări bizare, intrând în scenă judecătoarea Anda Crișu Ciocântă, o bună prietenă a fostei șefe a DIICOT Iași Iulia Diaconu, așa cum a relatat presa locală.

Pe 17 septembrie 2020, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași a decis să o degreveze parțial pe judecătoarei Anda Crișu Ciocântă, vicepreședinte al instanței, de activitatea de judecată, proporțional cu atribuțiile specific funcției de conducere exercitate. În paralel, s-a desființat completul de judecată din procesul lui Gruia Stoica, iar cauza a fost repartizată unui nou complet, compus din judecătorii Anda Crișu Ciocântă și Adrian Chiriac. Practic, judecătoarei Ciocântă i s-au mai luat din spețe, dar i s-a repartizat dosarul lui Gruia Stoica.

Pe 22 decembrie 2020, intervine însă modificarea modificării. La acea dată, colegiul de conducere al Curții de Apel Iași a decis să modifice din nou compunerea completului de judecată NCPP – Apel 7, iar Anda Crișu Ciocântă a fost înlocuită cu Luminița Lăcrămioara Gafta, fostul președinte al secției penale a Tribunalului Iași.

Rămâne de văzut ce decizie va pronunța joi Curtea de Apel Iași în procesul lui Gruia Stoica. Dacă va fi vorba de o condamnare definitivă sau dacă vom asista la o nouă amânare a pronunțării sentinței finale în acest dosar în care faptele s-au petrecut acum două decenii.

Gruia Stoica, la mijloc între Traian Băsescu și Victor Ponta

Gruia Stoica a fost în mijlocul unui scandal politic dintre fostul președinte Traian Băsescu și fostul premier Victor Ponta.

Antena 3 a dezvăluit că două firme patronate de Gruia Stoica apar pe lista companiilor care au sponsorizat campania prezidenţială a lui Traian Băsescu din 2009. Informaţia au fost prezentată

la emisiunea Sinteza Zilei, unde s-a precizat că  este vorba despre firmele SC Servtrans Invest SA şi SC Trans Expedition Feroviar SA.

Numai că din 2009 și până în 2013, atunci când se încerca privatizarea CFR Marfă, lucrurile s-au schimbat radical, iar Băsescu l-a acuzat pe Stoica de relații apropiate cu Ponta. ”La CFR Marfă Gruia Stoica nu avea bani. Sunt date mai intime, mai de familie, nu le-aș etala. A vrut să-și ajute un amic, un prieten, dar a ieșit prost. (…) Unde a fost problema mea: nu neapărat știind o oarecare relație intre Ponta și Gruia Stoica, ci pentru că însemnă compromiterea definitivă a României dacă se modifică legislația pentru a se plia pe interesele cumpărătorului. Oricum a fost compromisă. Dar dacă licitația era trucată, compromiterea era totală. (…) CFR Marfă e la fel ca TVR: totul e să o împingi în insolvență. Și să vină unul că Ghiță sau Voiculescu să o cumpere pe nimic”, spunea Traian Băsescu în 2013 la B1 TV, citat de HotNews.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share