A venit prima lună de primăvară, se organizează și primele proteste la CFR Călători din acest an, de către Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Federația sindicală condusă de Rodrigo Maxim va organiza în datele de 23, 24, 30 și 31 martie 2022 câte un miting de protest în Parcul din fața sediului Ministerului Transporturilor (Palatul CFR), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară impuse de pandemia COVID-19, în intervalul orar 10.00 -12.00. FSTFR a depus luni dimineață la Primăria Capitalei înștiințarea cu privire la organizarea protestelor, însoțită de lista de revendicări.
O primă nemulțumire a sindicaliștilor este legată de lipsa dialogului social real la nivelul conducerii SNTFC „CFR Călători„ SA şi la nivelul spitalelor CFR, precum și lipsa transparenţei, prin neinvitarea liderilor de organizaţii sindicale reprezentative la ședinţele Consilillor de Administraţie ale unităţilor feroviare de stat, nici măcar atunci când se aprobă reorganizări ale societătii şi nici măcar atunci când se aprobă mandatul pentru negocierea de nou contract colectiv de muncă (CCM) sau de act adiţional la CCM existent.
Sindicaliștii mai denunță inacțiunea conducerilor SNTFC CFR Călători SA şi Autorităţii de Reformă Feroviară (ARF) față de ceea ce ei numesc ”concurența neloială pe care o fac operatorii de transport feroviar de călători privați”. Concret, ei reclamă faptul că pe toate secțiile de circulație interoperabile, înaintea fiecărui tren de călători al operatorului de transport feroviar de stat circulă minimum un tren al unui OTF privat.
„Vedem că operatorii de transport feroviar de călători privați renunță la secțiile neinteroperabile pentru că sunt nerentabile și le pasează tot la SNTFC CFR Călători SA, ca mai apoi acești operatori de transport feroviar de călători privați să introducă în circulație trenuri pe secțiile interoperabile (pe secţiiie rentabile) care au cele mai bune ore de circulaţie, cu 10 până la 30 de minute înaintea trenurilor operatorului de transport feroviar de stat SNTFC CFR Călători SA, precum şi un tarif scăzut, obţinut prin diferite inginerii financiare care le permite o compensare mai mare”, se arată în documentul depus de sindicaliști la Primăria Capitalei și obținut de Club Feroviar.
Pe lista nemulțumirilor sindicaliștilor se mai află faptul că nu au fost cumărate trenuri noi din fonduri europene sau fonduri naţionale. O altă doleanță este legată de lipsa Contractului de prestări servicii publice din transportul feroviar de călători pe 10 ani, cu atribuire directă pentru operatorul de transport feroviar de călători a pachetului minim social şi cu licitaţii cu OTF privaţi pentru restul traselor de călători, respectiv pe perioada 2022-2032.
Proteste la CFR Călători. Salariile nu cresc cu cât a promis ministrul Sorin Grindeanu
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de faptul că, spun ei, în bugetul pe anul în curs al CFR Călători nu sunt prevăzute fonduri pentru creșterea salariilor cu rata inflației, așa cum a promis ministrul Sorin Grindeanu după greva din 20 decembrie 2021.
„Distrugerea din interior a resursei umane a SNTFC CFR Călători SA prin măsuri haotice ale managementului societății care au în vedere chiar şi decredibilizarea ministrului Transporturilor, care este transformat în ministru mincinos de către directorul general al SNTFC CFR Călători. Ne referim la faptul că Ministrul Transporturilor afirma în data de 20 decernbrie 2021 că va creşte salariul ceferiştilor în anul 2022 cu rata inflației, respectiv cu 11% de la 1 aprilie 2022, pentru că de la 01 aprilie 2022 rata inflaţiel este de 11%, iar directorul general al SNTFC CFR Călători, în proiectul de BVC al SNTFC CFR Călători SA pentru anul 2022 a trecut pentru angajații SNTFC CFR Călători SA o creştere salarială de 5,73% în anul 2022 faţă de anul 2021 și în acelaşi timp o scădere reală a venitului lunar al angajaților SNTFC CFR Călători SA de 0,06% în anul 2022 faţă de anul 2021, deși toate preţurile au crescut, atât la energie electrică, gaze naturale şi combustibili, cât şi la alimente etc”, se menționează în document.
Nemulțumiri privind modul cum se face școlirea mecanicilor de locomotivă
O altă nemulțumire formulată de sindicaliștii conduși de Rodrigo Maxim este legată de pasarea responsabilității privind neînceperea şcolilor de mecanici de locomotivă pentru SNTFC CFR Călători.
Sindicaliștii susțin că CFR Călători a solicitat la CENAFER, la sfârşitul anului 2021 scolarizări pentru: două clase de mecanici de locomotivă pentru a se forma 70 de mecanici de locomotivă pentru SRTFC Bucureşti, două clase pentru a se forma 60 de mecanici de locomotivă pentru SRTFC Cluj, alte două clase pentru a se forma 90 de mecanici de locomotivă pentru SRTFC Timişoara şi o clasă pentru a se forma 30 de mecanici de locomotivă pentru SRTFC laşi. De asemenea, se semnalează tergiversarea angajării la SNTFC CFR Călători – SRTFC Braşov a celor 120 de mecanici de locomotivă care au absolvit şcoala la CENAFER Braşov.
Pe lista nemulțumirilor sindicaliștilor se află, evident, și neapilcarea Legli nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail