Primăria București cumpără 79 de tramvaie, dintre care 16 pentru Ghencea

Primăria Generală a Municipiului București a lansat o consultare publică în care detaliază cerințele sale.
Primăria urmează să lanseze în perioada următoare procedura de achiziție publică pentru furnizare de tramvaie noi din gama de 36 de metri, care fac obiectul proiectelor „Modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul de la nivelul Municipiului București” şi „Extinderea reţelei de tramvai pe artera de circulaţie Prelungirea Ghencea”.
Primăria a supus consultării de piață conținutul Caietului de sarcini aferent achiziției publice pentru furnizare tramvaie noi din gama de 36 m care fac obiectul proiectelor „Modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul de la nivelul Municipiului București” şi „Extinderea reţelei de tramvai pe artera de circulaţie Prelungirea Ghencea”.
Ulterior, contractul poate fi suplimentat cu până la 21 de tramvaie.
Scopurile consultării
Consultarea are ca scop următoarele:
- identificarea posibilelor soluții la o necesitate specifică a Autorității Contractante (AC) și a capacității pieței de a furniza soluții (potențiali ofertanți);
- furnizarea de informații în legătură cu dezvoltarea capacității pieței pentru a satisface necesitatea Autorității Contractante (creșterea gradului de cunoaştere a pieţei pe care AC o are), respectiv informarea persoanelor/organizațiilor cu privire la achiziţie şi cerinţele avute în vedere de AC în legătură cu aceasta;
- obținerea de informații de la persoanele/organizațiile participante la consultare în vederea pregătirii achiziției și pentru organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire, prin raportare la obiectul contractului de achiziţie publică;
- reducerea numărului de solicitări de clarificări la Documentația de atribuire și/sau formularea de contestații, efectuate ulterior inițierii procedurii de atribuire.
Cum se împart tramvaiele
- Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 504/27.11.2025 s-a aprobat proiectul „Modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul de la nivelul Municipiului Bucuresti” – cod SMIS 351014, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Regional Bucuresti-llfov 2021-2027, Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană multimodala durabilă, Obiectivul Specific „Promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile, ca parte a tranziţiei către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon” – Apel P4/4.1/4.2/1/2025 – Apel dedicat transportului public curat. Proiectul prevede inclusiv achiziţia a 63 tramvaie noi din gama de 36m.
- Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 504/27.11.2025 s-a aprobat proiectul „Extinderea reţelei de tramvai pe artera de circulaţie Prelungirea Ghencea” – cod SMIS 351095, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Regional Bucuresti-llfov 2021-2027, Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană multimodala durabilă, Obiectivul Specific „Promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile, ca parte a tranziţiei către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon” – Apel P4/4.1/4.2/1/2025 – Apel dedicat transportului public curat. Proiectul prevede inclusiv achiziţia a 16 tramvaie noi din gama de 36m.
Prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru regiunea București Ilfov, una dintre investițiile prioritare este dezvoltarea rețelei de tramvai, inclusiv modernizarea flotei de tramvaie, pentru a asigura un sistem de transport public integrat, eficient și accesibil. În plus, datele analizate în ceea ce priveşte evoluţia cererii de transport au stat la baza fundamentării propunerii de investiţii în cadrul Studiului de oportunitate.
Citește FOTO. Valer Blidar și secretele menținerii Astra Vagoane Călători pe piață
Ce se cumpără
Tramvaiele trebuie să aibă o autonimie de cel puțin trei kilometri cu ajutorul bateriilor. Viteza maximă este de 70 de kilometri pe oră și se solicită livrarea a trei-șase tramvaie lunar. Înălțimea podelei la intrare va fi de cel mult 350 mm, iar podeaua va fi 100% coborâtă.
Data limită de transmitere a propunerilor este 23 mai, iar consultarea se încheie pe 25 mai.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail