Primăria Municipiului Bcurești, condusă de Nicușor Dan, apelează la chichițe avocățești pentru a anula contractul pentru tramvaiele de 18 m dintre Societatea de Transport București și Electroputere VFU Pașcani. Aceasta în ciuda faptului că magistrații Curții de Apel București s-au pronunțat definitiv, stabilind că acest contract trebuie semnat.
Adrian Bărbulescu
În cadrul unei conferințe de presă organizate marți la sediul Primăriei pentru a-și prezenta activitatea din primele luni de mandat, edilul general Nicușor Dan s-a referit și la situația transportului public din Capitală.
Într-o primă fază, Nicușor Dan s-a referit la contractul cu Astra Vagoane Călători Arad, pentru tramvaie de 36 de metri.
”Pe zona de transporturi, am semnat contractul pentru achiziția a 100 de tramvaie, bani europeni, de 180 milioane de euro. Primul tramvai o să vină în vara lui 2022, vara viitoare”, a spus primarul general. Predecesoarea sa, Gabriela Firea, încercase să atribuie acest contract turcilor de la Durmazlar, așa cum a dezvălui Club Feroviar la vremea respectivă, însă atât Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cât și Curtea de Apel București au dat dreptate reprezentanților uzinei arădene deținute de omul de afaceri Valer Blidar.
Nicușor Dan spune că a angajat avocați pentru a analiza decizia instanței
Când a venit însă vorba de tramvaiele de 18 metri pe care ar trebui să le livreze o altă companie cu capital românesc, Electroputere VFU Pașcani, primarul general nu s-a mai arătat atât de ”prietenos” cu mediul de afaceri autohton.
”Dincolo de licitațiile eșuate ale fostei conduceri, s-a văzut și principiul
La sesiunea de întrebări și răspunsuri, reporterul Club Feroviar a vrut să afle detalii despre această achiziție, mai exact cum ar putea fri ”ocolită” o decizie definitivă a unei instanțe de judecată din România. ”Avem contract cu o firmă de avocatură, iar analiza hotărârii Curții de Apel e făcută în aceste zile. STB nu a justificat suficient de ce trebuia să facă această achiziție”, a răspuns sec primarul, fără a intra în alte detalii.
Curtea de Apel București a tranșat definitiv disputa
La finele lunii aprilie, Curtea de Apel București a decis definitiv că Societatea de Transport București trebuie să cumpere tramvaiele Electroputere VFU Pașcani, companie care a câștigat anul trecut licitația organizată de societatea de transport de suprafață din Capitală.
”Tip soluție: Respingere recurs. Soluția pe scurt: Respinge plângerea, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată azi, 20 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre 969/2021 20.04.2021”, se arăta în decizia Curții de Apel București, așa cum a apărut ea pe portalul instanțelor de judecată din România.
Contractul pentru tramvaiele de 18 m, anulat pe 31 decembrie
Pe 31 iulie 2020, Electroputere VFU asociată cu Reloc SA a câștigat licitația de furnizare a 40 de tramvaie, cu posibilitatea de achiziție a încă 60 de tramvaie de 18 metri, organizată de STB SA.
Însă pe 31 decembrie 2020, când toată lumea se pregătea de revelion, s-a dat o lovitură de teatru: licitația a fost anulată de directorul general al STB de la vremea respectivă, Mihai Petcu. Decizia de anulare a licitației, luată în ultima zi a anului trecut, la ora 16,30, a fost ținută la secret atât de Primărie, cât și de conducerea STB, ea fiind dezvăluită de Club Feroviar.
Apoi, la finele lunii februarie 2021, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de Electroputere VFU Pașcani și a dispus reluarea procedurii. ”Admite contestația și dispune remedierea” – aceasta este concluzia Deciziei nr. 359 pronunțată de Completul C5 al CNSC vineri, 19 februarie 2021, în Dosarul nr. 75, în care contestatar este Electroputere VFU Pașcani, iar autoritatea contractantă – Societatea de Transport București. Mai pe românește, continuarea procedurii înseamnă semnarea contractului pentru tramvaiele de la Electroputere VFU Pașcani.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail