Site logo
14 octombrie 2021

Primarul Brașovului Allen Coliban dă dovadă de mai multă inițiativă decât conducerea CFR Călători, propunând produse turistice care practic majorează veniturile municipiului pe care îl conduce, dar care și aduc bani în plus companiei CFR Călători. Din păcate, companiei de stat îi lipsesc astfel de idei, astfel de inițiative.

Una dintre propunerile edilului este introducerea unor trenuri ale zăpezii care să preia turiștii din București, pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei. Odată ajunși în Brașov, turiștii ar fi preluați de autobuze expres până pe pârtiile din Poiana Brașov. Mai mult, primarul ar vrea ca biletele pentru transportul pe cablu din stațiune să fie cumpărate de iubitorii sporturilor de iarnă direct din Gara de Nord din Capitală.

Am discutat cu Ministerul Transporturilor, vrem să introducem ideea de trenurile zăpezii care să fie foarte practică, să poți să te urci în clăpari din București, să fii preluat din Gara Brașov de un shuttle – bus, de un autobuz care te duce direct pe pârtie, astfel încât, dacă vrei, să ai opțiunea aceasta de a nu mai sta în trafic pe Valea Prahovei și de a ajunge pe pârtie mai rapid. Varianta de a-ți cumpăra inclusiv biletul de a ajunge pe pârtie încă din Gara de Nord, deci de a avea această facilitate și în plus să ai o legătură directă din Gara Brașov cu pârtia fără să mai schimbi nu știu câte autobuze”, a declarat primarul Allen Coliban pentru stirileprotv.ro, potrivit brasovnet.ro.

În plus, Allen Coliban vrea să introducă o linie de transport care să facă legătura direct între Gara Brașov și Poiană. Această facilitate a fost disponibilă pentru turiști în urmă cu câțiva ani, dar nu s-a bucurat de succes, așa că autoritățile de la acea vreme au decis să elimine aceste curse. (sursa foto  – ziarulprahova.ro)

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share