Site logo
Procedură de achiziție lansată pentru sistem de e-ticketing în tramvaie la Arad
14 octombrie 2024
e-ticketing în tramvaie la Arad tramvaie noi prin PNRR tânăr infectat cu covid tramvaie noi la Arade-ticketing în tramvaie la Arad tramvaie noi prin PNRR tânăr infectat cu covid tramvaie noi la Arad

O procedură de achiziție pentru echipamentele necesare funcționării sistemului de e-ticketing în tramvaie la Arad a fost lansată de curând.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Furnizare echipamente sistem de e-ticketing pentru 10 tramvaie noi de capacitate medie, eficiente energetic, în cadrul proiectului Extinderea flotei de tramvaie eficiente energetic pentru Arad – 10 tramvaie”. Valoarea totală estimată a contractului este de 890.009,2 lei, echivalentul a aproape 180.000 de euro.

Ofertanţii vor completa şi depune lista privind principalele livrări de produse similare în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani (se consideră ultimii trei ani până la data limită de depunere a ofertelor), din care să reiasă că au livrat/extins produse similare în valoare de minimum 890.000 de lei fără TVA. Prin produse similare se va înţelege sistem de e-ticketing integrat sau echipamente/părți componente ale unui sistem de e-ticketing integrat pentru transport public/privat de călători.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 5 noiembrie 2024, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 5 mai 2025.



10 tramvaie Astra, cumpărate de municipiul Arad cu bani europeni

Sistemul de e-ticketing a cărui cumpărare a fost inițiată se referă la cele 10 tramvaie cumpărate de Municipiul Arad cu bani europeni, așa cum am scris la finele lunii iunie.

„Încă 10 tramvaie noi pentru Arad!”. Anunțul a fost făcut atunci de către primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, care a făcut publică semnarea contractului de finanțare pe Programul Regional Vest 2021-2027 pentru achiziționarea a 10 tramvaie noi cu 2 module, Imperio Civitas. Valoarea totală a proiectului este de 90.789.156,95 lei cu TVA inclusă. Asta înseamnă ca flota de tramvaie moderne a Aradului va ajunge la 41 de garnituri.

„Continuăm să achiziționăm tramvaie noi, ne propunem ca pe toate rutele din municipiu să circule doar cele moderne. Consider că Aradul merită cel mai performant sistem public de transport din România”, spunea Călin Bibarț, primarul municipiului Arad.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share