Procedură lansată pentru redeschiderea tunelului Palas, construit în 1900 și închis în 1992

de 17 martie 2026
Procedură lansată pentru redeschiderea tunelului Palas, construit în 1900 și închis în 1992

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat marți că a lansat licitația pentru a redeschide tunelul Palas din Constanța, construit de Anghel Saligny în 1900 și închis de SNCFR în 1992.
În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost publicat anunțul de licitație pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei CF 816 Palas – Port A, inclusiv consolidarea Tunelului Palas. Proiectul are ca obiectiv principal asigurarea celui de-al doilea acces feroviar către Portul Constanța și creșterea capacității de transport feroviar de marfă către platformele portuare.
Investiția prevede realizarea unor lucrări complexe de modernizare a infrastructurii feroviare. Acestea includ consolidarea și reabilitarea tunelului existent, precum și extinderea acestuia cu aproximativ 200 de metri în direcția stației Palas. Proiectul include, de asemenea, reabilitarea și electrificarea liniei CF 816 Palas – Port A, în configurație de linie simplă electrificată, pentru exploatarea trenurilor de marfă în condiții de siguranță și eficiență. În cadrul lucrărilor vor fi modernizate instalațiile de semnalizare prin implementarea unui Bloc de Linie Automat Integrat (BLAI) și adaptarea instalațiilor de centralizare din stația Palas. Totodată, vor fi realizate lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, în vederea eliminării infiltrațiilor și protejării infrastructurii feroviare.
Valoarea totală estimată a contractului este de 404.037.640,92 lei, fără TVA, finanțarea fiind estimat a fi asigurată de la bugetul de stat. Durata totală a contractului este de 32 de luni, structurată în șase luni pentru proiectare, două luni pentru avizarea și aprobarea documentațiilor și 24 de luni pentru execuția lucrărilor. După finalizarea recepției, lucrările vor beneficia de o perioadă de garanție de 60 de luni.
Prin implementarea acestui proiect se urmărește fluidizarea traficului feroviar de marfă către Portul Constanța și consolidarea rolului transportului feroviar în lanțurile logistice naționale și europene. Ofertele sunt așteptate până la data de 5 mai 2026.


Circulația a fost închisă după 92 de ani

Tunelul de la km.224+670/225+160 a fost proiectat de inginerul Anghel Saligny, a fost construit între anii 1896-1900 şi este inclus în categoria lucrărilor de artă din Patrimoniul Naţional, prin soluţia arhitectonică a portalelor şi prin cea inginerească a secţiunii transversale, respectiv căptuşeală integrală din zidărie de piatră de talie.
Tunelul subtraversează calea ferată dublă (în acea zonă) Constanţa-Mangalia, DN 39 Constanţa-Mangalia, străzi şi diverse conducte de termoficare, gaze, canalizare, alimentare cu apă de pe teritoriul municipiului Constanţa. În decursul anilor, căptuşeala tunelului a fost penetrată de infiltraţii care au provocat fenomene de exfoliere şi degradări. Infiltraţiile din pânza freatică, la care s-au adăugat cele din reţelele edilitare de apă potabilă şi canalizare, s-au amplificat an de an favorizând crearea de goluri şi tasări în umplutura neomogenă de la extradosul căptuşelii, care au avut un impact negativ asupra clădirilor de la suprateran, aflate în zona de influenţă a tunelului.
Linia CF Palas – Constanţa Port A a fost linie neelectrificată, dublă, centralizată, cu semnalizare SCB, în debleu cu înălţimea maximă de 30 m. Linia Cf Palas-Constanța Port A se racorda din stația Palas, având o lungime de 3,6 km de la km.222+000 (staţia Palas) pâna la km.225+600 (stația Constanța Port A).
Circulaţia pe linie a fost închisă în anul 1992, în urma inundaţiilor din luna iulie a acelui an, care au provocat multiple pagube în debleu, şi din cauza degradărilor avansate ale căptuselii tunelului, colmatării şanţurilor de scurgere şi a prismului de piatră spartă cu materiale aduse în tunel din zonele adiacente acestuia.
Linia curentă 816 a fost inclusă în Hotărârea de Guvern nr. 632/2011 privind aprobarea închiderii unor părţi din infrastructura feroviară proprietate publică a statului. Ulterior apariţiei HG 632/2011, suprastructura căii a fost demontată pe întreaga lungime şi transportată în depozite, așa cum am mai scris.



Share