Site logo
Proces câștigat de fostul director general adjunct economic al CFR SA
8 martie 2024

Curtea de Apel Galați a pronunțat joi o decizie favorabilă Sorinei Baicu, în acțiunea acesteia îndreptată împotriva CFR SA.

Curtea de Apel Galați a pronunțat o decizie contrară celei a Tribunalului Brăila. Tribunalul a respins anterior cererea formulată de Sorina Baicu, după ce în urmă cu doi ani aceasta a fost destituită din funcția pe care o deținea. Curtea de Apel i-a dat însă dreptate joi Sorinei Baicu.

„Tip solutie: Schimbat în parte. Solutia pe scurt: DEC.171 – Admite apelul declarat de apelanta Baicu Sorina împotriva sentinţei civile nr. 237/29.03.2022 pronunţate de Tribunalul Brăila, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite contestaţia. Anulează decizia 1/4727/25.10.2022 emisă de CN CFR şi actul adiţional 18/1/3048/25.10.2022 la CIM 1/56/05.01.2024. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei diferenţa de drepturi salariale dintre salariul aferent funcţiei de director şi cel aferent funcţiei de consilier, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală de la data scadenţei şi până la data plăţii. Obligă pe pârâtă să efectueze menţiunile corespunzătoare în REVISAL. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Document: Hotarâre  171/2024  07.03.2024”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

În mai 2022, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a dispus înlăturarea Sorinei Baicu din funcția de director general adjunct Economic.

Sorina Baicu a fost director financiar al gestionarului de infrastructură feroviară timp de mai bine de zece ani.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share