Procesul lui Gruia Stoica cu Consiliul Concurenței se amână. GFR a acționat în instanță Consiliul Concurenței, după ce instituția dedicată asigurării unei competiții corecte a obligat compania lui Gruia Stoica să asigure acces echitabil pe liniile sale industriale operatorului de stat CFR Marfă.
La primul termen de judecată, care a avut loc săptămâna trecută, instanța de contencios competentă a dispus amânarea procesului pentru data de 27 iunie 2024, în vederea discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție, potrivit publicatiei justnews.ro.
În septembrie 2023, Grup Feroviar Român (GFR) S.A., companie deținută de Gruia Stoica, și Trans Expedition Feroviar (TEF) S.R.L. au formulat la Curtea de Apel București o cerere de chemare în judecată a Consiliului Național de Supraveghere în Domeniul Feroviar, structura fără personalitate juridică din cadrul Consiliului Concurenţei, care îndeplineşte rolul organismului de reglementare naţional unic în domeniul feroviar.
Procesul lui Gruia Stoica cu Consiliul Concurenței se amână
Cererea viza anularea Deciziei nr. 1/16.08.2023 pentru soluționarea plângerii Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă S.A.” împotriva Grup Feroviar Român S.A. și Trans Expedition Feroviar S.R.L. referitoare la refuzul acestora de a acorda accesul la infrastructuri de servicii și la aplicarea unor tarife care nu respectă principiile prevăzute la art. 31 alin. (7) din Legea nr. 202/2016. La primul termen de judecată, care a avut loc săptămâna trecută, instanța de contencios competentă a dispus amânarea procesului pentru data de 27 iunie 2024, în vederea discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție.
În august 2023, Consiliul Național de Supraveghere în Domeniul Feroviar (CNSDF) a dat dreptate operatorului național de transport feroviar de marfă, CFR Marfă, și a decis ca GFR și Trans Expedition Feroviar (TEF) SRL să fie obligate să permită în condiții nediscriminatorii, echitabile, transparente, accesul tuturor operatorilor de transport la infrastructurile de servicii aferente liniilor 8-25 din stația CF Palas-Constanța și să facă publice informațiile privind dreptul de acces pe un site web sau în Documentul de Referință al Rețelei (DRR). În plus, cele două firme trebuiau să recalculeze tarifele impuse pentru accesul pe calea ferată în cadrul infrastructurilor de servicii și să transmită spre publicare, în Documentul de Referință al Rețelei (DRR), tarifele stabilite, conform calculului revizuit. Cele două firme erau avertizate că nerespectarea măsurilor impuse de CNSDF constituie contravenție și se sancționează cu amendă începând de la 0,1% și până la 0,4% din cifra de afaceri obținută în anul financiar anterior sancționării lor. Măsurile trebuiau implementate în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei.
Cazul a fost detaliat aici de către Club Feroviar. Ulterior apariției articolului, oficiali GFR au justificat deciziile lor prin investițiile făcute de ei în liniile respective.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail