Programul Trenurile Soarelui 2025 începe cu vagoane tamponate și litere lipsă

de 2 iunie 2025

CFR Călători a anunțat luni că lansează Programul Trenurile Soarelui 2025, iar în clipul de prezentare, dincolo de literele ”mâncate” (”vacaței”, în loc de ”vacanței”), apar și vagoanele modernizate prin PNRR. Însă acestea nu vor putea fi folosite în vara care tocmai a început, pentru că au nevoie de reparații serioase după accidentul feroviar din gara Constanța de pe 4 mai.

Operatorul feroviar de stat a anunțat printr-un comunicat că la data de 13/14 iunie 2025 lansează programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, ce se va desfășura până la data de 6/7 septembrie 2025. Club Feroviar a semnalat încă de săptămâna trecută că programul se termină mult prea repede în acest an, având în vedere că luna septembrie este de obicei una foarte potrivită pentru sejururile la malul mării.

Turiștii vor avea la dispoziție 54 de trenuri directe (32 suplimentare și restul din programul obișnuit) ce vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu staţiunile de la Marea Neagră.

Lista trenurilor o puteți consulta în fișierele de mai jos:

Trenuri directe 2025 – SPRE litoral

Trenuri directe 2025 – DINSPRE litoral

Accidentul feroviar de la Constanța a tras ”la gard” șapte vagoane

În clipul de prezentare urcat pe YouTube și distribuit presei de CFR Călători pot fi observate greșeli de literă, dar și faptul că apar vagoanele modernizate prin PNRR.

Cele șapte vagoane din compunerea ”trenului PNRR”, modernizate cu fonduri europene, începuseră deja să circule, tractate de o locomotivă modernizată tot prin PNRR, la Softronic Craiova, pe relația București-Constanța. Numai că pe 4 mai ele au fost tamponate într-un accident feroviar produs în gara Constanța, așa cum am scris la vremea respectivă.

Surse din cadrul CFR Călători au precizat pentru Club Feroviar că toate vagoanele implicate în accident au probleme mari la lonjeroane, iar reparațiile vor dura cel puțin șase luni. De altfel, acest lucru a fost recunoscut recent și de directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa, la mitingul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

Acum, în comunicatul de presă se susține că materialul rulant modernizat de către CFR Călători la industria de profil românească prin programul de investiții cu fonduri PNRR, precum și singura ramă electrică Alstom Coradia Stream pe care CFR Călători o are în exploatare vor face legătura cu litoralul în acest sezon estival.

”Vagoanele și locomotivele modernizate din fonduri PNRR se vor regăsi în compunerea trenurilor InterCity pe ruta Brașov – București Nord – Constanța, precum și în compunerea altor trenuri, în timp ce noua ramă electrică Alstom Coradia Stream este utilizată spre/dinspre litoral începând cu data de 1 iunie 2025, prin operarea zilnică a unui număr de patru trenuri InterRegio, pe ruta București Nord – Constanța”, se arată în comunicat.

Oricum, vagoanele modernizate prin PNRR nu vor intra în circulația odată cu începerea programului Trenurile Soarelui 2025. Cu puțin noroc și cu multă pricepere din partea societăților reparatoare, am putea să le vedem din nou pe șine abia spre finalul sezonului estival.



Trenuri din țară către litoral

Regiunile ţării vor fi conectate timp de trei luni (spun cei de la CFR Călpători, când de fapt sunt mai puțin de trei luni) cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc.

Vor fi 32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) dinspre Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, București Nord.

Ceea ce nu se spune în comunicat este că vor fi disponibile puține vagoane de dormit și cușetă. Așa cum am scris săptămâna trecută, trenul 1941 Satu Mare-Mangalia va avea în compunere doar vagoane cușetă cu șase locuri în cabină, nu și vagon de dormit, la fel și perechea lui, la întoarcere. Nici IRN 1992 Timișoara Nord-Mangalia și perchea sa nu vor avea vagoane de dormit, ci doar cușetă cu patru sau șase locuri în cabină. În aceeași situație se va afla și trenul IRN 1962 Iași-Mangalia, care nu va avea decât cușete de șase locuri.

Responsabilii operatorului menționează și faptul că pasagerii au la dispoziție și o serie de legături din Capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord-Constanța și retur. Durata călătoriei pe această rută este redusă, în medie de 2 ore și 30 de minute cu trenurile InterRegio și de 2 ore și 7 minute cu trenurile InterCtiy.

Moldovenii ajung primii la mare prin Programul Trenurile Soarelui 2025

Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei.

Lor li se va alătura trenul care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni –  Mangalia şi retur. Trenul Tineretului IR 1912 va pleca din Sibiu la ora 18:38, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 03:15) și va ajunge la Constanța la ora 06:11/ Mangalia la ora 07:59. Inițial, această garnitură era denumită ”Trenul Tineretului” și pentru faptul că avea tarif de Regio. De câțiva ani însă, și la acest tren au fost introduse tarife de InterRegio.

Nu vor fi vagoane directe București-Tulcea

Delta Dunării este lăsată în plan secund vara aceasta din puctul de vedere al transportului. CFR Călători menționează că turiștii au la dispoziție două trenuri Regio directe din Constanța spre Tulcea Oraș și retur, ”iar prin intermediul trenurilor care circulă pe ruta Medgidia-Tulcea Oraș la legătură cu celelalte trenuri de pe magistrala 800 București-Constanța, călătorii vor avea posibilitatea să se deplaseze spre Tulcea Oraș, inclusiv cu trenurile estivale”.

Un alt fel de a spune că nu sunt trenuri directe București-Tulcea.

Fără aer condiționat la vagoanele de dormit

Operatorul de stat ne asigură că trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, iar în garniturile de lung parcurs se află și vagoane cu locuri pentru dormit.

Comunicatul precizează corect ”vagoane clasă climatizate”, căci cele de dormit nu au instalații de aer condiționat, răcorirea făcându-se prin deschiderea geamului.

Tarife mai mari ca anul trecut

Prețul pentru o călătorie cu loc rezervat București – Constanța, fără reduceri, la casa a II-a, este 43,50 lei la tren Regio, 82,50 lei la tren IR și 94,00 lei la tren IC.

Tarifele de călătorie sunt mai mari ca anul trecut, căci ele au fost majorate cu 4,6% în decembrie 2024, corespunzător cu rata inflației. Ulterior, au mai survenit și alte ”ajustări”, iar acest lucru a făcut ca voiajele cu trenul să fie pe primul loc în topul scumprilor. Așa cum am scris recent pe baza datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică, la transport CFR, în aprilie 2025 creșterea a fost de 16,92% față de luna aprilie a anului trecut, iar față de luna martie 2025 – de 11,71%.

CFR Călători îi sfătuiește pe pasageri să-și cumpere bilete din timp, căci astfel pot beneficia de reduceri de până la 10% din tariful de transport. Astfel, un bilet cumpărat în avans cu cel puțin 11 zile, pe ruta București-Constanța la clasa a II-a, este 39,55 lei la tren R, 74,85 lei la tren IR și 85,20 la tren IC. Dacă se optează pentru oferta dus-întors prin care se acordă o reducere de 10% din tariful de transport, un bilet la vagon clasa a II-a, pe ruta sus-menționată, costă 79,10 lei la tren R, 149,70 lei la tren IR și 170,40 la tren IC.

Fără asistență pentru persoanele cu handicap locomotor

În final, încă o veste proastă pentru Programul Trenurile Soarelui 2025. Ca urmare a lucrărilor de modernizare/reabilitare a unor stații de cale ferată aflate pe secția București-Constanța, respectiv Constanța-Mangalia derulate de către CNCF CFR SA, ”precizăm că accesul persoanelor cu mobilitate redusă spre/dinspre peroane și în incinta stațiilor în vederea debarcării/îmbarcării va fi posibil în perioada sezonului estival numai în stațiile Constanța și Mangalia”. Lucrările la care face referire CFR Călători se derulează în stațiile Ciulnița, Fetești, Costinești Tabără și Neptun haltă.

Astfel, serviciul gratuit de asistență a persoanelor cu mobilitate redusă la peroane în vederea debarcării/îmbarcării în bune condiții poate fi efectuat de CFR Călători, la cerere, doar în stațiile Constanța și Mangalia.



Share