Proiect de asociere pentru trenul metropolitan Constanța

Consiliului Județean Constanța va supune votului un proiect de hotărâre pentru aprobarea încheierii Acordului de asocierea pentru realizarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului și evaluarea adecvată pentru proiectul ,,Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de Tren Metropolitan Constanța”.
Proiectul urmează unui studiu de oportunitate pentru implementarea unei rețele de transport public de feroviar de tip metropolitan la nivelul județului Constanța a fost finalizat, potrivit focuspress.ro.
Acordul de asociere se va semna între UAT Județul Constanța – Consiliul Județean Constanța, UAT Municipiul Constanța – Primăria Municipiului Constanța, ADI Zona Metropolitană Constanța și Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța.
Obiectul acordului de asociere îl constituie realizarea în parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului și evaluarea strategică adecvată pentru proiect. Acordul intră în vigoare de la data semnării și este valabil până la data îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate.
Prin utilizarea integrată și adecvată a infrastructurii de transport existente și viitoare și prin crearea unui sistem de mobilitate coerent și sustenabil, care să deservească atât nevoile locuitorilor, cât și cerințele economice ale regiunii, această inițiativă trebuie să se bazeze pe un concept unitar, care să includă întreaga zonă și o tratează ca un ansamblu funcțional, asigurând o conexiune optimă între localități și facilitând accesul la servicii publice, zone de interes economic și puncte strategice de transport.
Acest demers se aliniază inițiativelor propuse de către Primăria Municipiului Constanța, Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța și ADI Zona Metropolitană care colaborează pentru implementarea unui proiect strategic în cadrul Programului de Transport 2021-2027, având ca obiectiv dezvoltarea unei rețele moderne și eficiente de transport la nivel urban și metropolitan.
![]()
Un proiect de importanță economică și nu numai
Dezvoltarea infrastructurii feroviare și a legăturilor regionale ar putea contribui la întărirea poziției Constanței ca pol național de creștere, o modalitate alternativă de transport durabil, în pofida transportului motorizat pentru traseele de navetă din localitățile zonei metropolitane Constanța, facilitarea accesului la oportunitățile de afaceri pentru locuitorii județului, mai ales din zonele rural marcate de penuria locurilor de muncă și accesul dificil, creșterea competitivității centrelor urbane din județ, prin racordarea acestora spre Portul Constanța către piața de afaceri din Medgidia sau Murfatlar.
Totodată, va contribui și la creșterea conectivității între stațiunile turistice de-a lungul litoralului și a atractivității anumitor stațiuni care nu își pot fructifica la maximum potențialul turistic, prin introducerea unor rute feroviare cu frecvență ridicată între Constanța și Mangalia.
Studiul de oportunitate a fost elaborat de societatea Rheinbrucke SRL, valoarea contractului fiind de 260.000 de lei.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail