Proiectarea la metrou Eroilor – Universitate, aproape terminată
Lucrările la Secțiunea Eroilor – Universitate – Piața Iancului din Magistrala 5, cea mai așteptată extensie de metrou din București, nu vor începe mai devreme de anul 2028.
Într-un răspuns transmis la solicitarea „Adevărul”, reprezentanții Metrorex susțin că proiectarea a fost finalizată, dar obținerea avizelor obligatorii se va întinde până la finele lui 2027, iar licitația pentru lucrări nu poate fi lansată decât după aceea. Obținerea avizelor este sarcina firmelor care au făcut și proiectarea.
Cu execuția estimată la 7 ani, tronsonul care ar lega direct cartierele vestice de centrul orașului ar putea fi gata abia spre 2035.
Contractul de proiectare a fost semnat în toamna lui 2021 cu asocierea 3TI Progetti Italia, Metrans România, SWS Engineering. Durata acestuia este de 60 de luni.
Lipsesc PUZ și Acordul de mediu
Compania care administrează metroul bucureștean precizează că, în prezent, sunt în curs de elaborare documentațiile necesare pentru obținerea a două avize esențiale: Planul Urbanistic Zonal, programat să fie finalizat în iulie 2027, și Acordul de Mediu, programat pentru decembrie 2027. Abia după emiterea ambelor avize va putea fi elaborată Documentația Tehnică pentru Autorizarea Construcției, iar licitația pentru lucrările propriu-zise nu va putea fi lansată decât ulterior obținerii Autorizației de Construire.
„Etapa de proiectare aferentă proiectului Magistrala 5. Drumul Taberei – Pantelimon. Secțiunea Eroilor (PS Operă) – Universitate – Piața Iancului a fost finalizată. În acest moment, sunt în curs de elaborare documentațiile de obținere a avizelor necesare pentru faza Plan Urbanistic Zonal și Acord de Mediu, programate a fi finalizate în luna iulie 2027, respectiv în luna decembrie 2027. Acestea sunt necesare pentru elaborarea Documentației Tehnice pentru Autorizarea Construcției”, au transmis reprezentanții Metrorex pentru „Adevărul”.
Obiectul contractului
Reamintim că obiectul contractului a fost:
•Revizuire rezultatelor Studiului de Fezabilitate, pus la dispozitie de Beneficiar, prin actualizarea Analizei Opțiunilor si a prognozei cererii de transport călători;
•Întocmirea documentatiei pt PUZ și evaluarea strategică de mediu;
•Întocmirea documentatiei pt obținerea acordului de mediu (pentru întreg proiectul);
•Întocmirea Raportului de Schimbări Climatice;
•Întocmirea Proiecte tehnice pe specialități sau grupe de specialități înrudite, asigurând coordonarea acestora;
•Servicii necesare pentru obținerea aprobărilor/avizelor necesare de la Autorități, întocmirea DTCU, a DTAA, a DTAC;
•Asistență tehnică pentru depunerea cererii de finanțare din fonduri de coeziune;
•Întocmirea doc tehnice și doc de achiziție, care să permită METROREX S.A. să lanseze și să gestioneze licitațiile pentru construcții civile, arhitectura si finisaje, cale de rulare, echipamentele electro-mecanice de siguranță/confort, material rulant, siguranţă și automatizare a traficului, echipamentele de sistem și tehnologiile pentru operațiunile de transport, informare şi publicitate proiect;
•Asistență tehnică pt selectarea și atribuirea contractului;
•Asistență tehnică în timpul implementării;
•Asistență tehnică după finalizarea implementării.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail