Prezent la Craiova ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, nu a uitat calea ferată la capitolul promisiuni. A uitat însă să menționeze întârzierile.
Referirile ministrului au fost făcute la calea ferată Craiova – Caransebeș – Timișoara – Arad. „Nu uităm nici de liniile de cale ferată: Pentru Bucureşti – Craiova, am cerut CFR SA să lucreze cu prioritate la ridicarea principalelor restricţii şi limitări de viteză. De la Craiova la Caransebeş, finalizăm anul acesta studiul de fezabilitate pentru modernizare. Aşa cum am anunţat recent, modernizarea magistralei Caransebeş- Lugoj- Timişoara – şi mai departe spre graniţă – este şi ea în licitaţie”.
Un studiu ce trebuia definitivat în ianuarie
Studiul pentru Craiova – Caransebeș avea ca termen inițial toamna anului trecut. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în octombrie 2018, urmând să existe o perioadă de execuție de 23 de luni, cu patru luni prelungire posibilă. Aceasta înseamnă că SF trebuia terminat în ianuarie 2021. În octombrie asocierea Italferr – ISPCF – Italrom a cerut o prelungire de patru luni, până la finele lui ianuarie.
Implementarea proiectului va asigura:
✓ circulația trenurilor cu o viteză cuprinsă între 100 – 120 km/h (pentru trenurile de marfă) și 120
– 160 km/h (pentru trenurile de călători);
✓creşterea vitezei medii tehnice a trenurilor cu reducerea duratei de parcurs pe distanţa Craiova –
Caransebeș;
✓crearea/modernizarea centrelor pentru transportul multimodal de marfă pe Axa 22;
✓oportunitate de transport de marfă sporit pe întreaga Axă 22 prin asigurarea unei legături cu
marii agenți economici din zonă – ex.: uzina FORD (Craiova), RENAULT (Mioveni), Axa 22 fiind
un preponderent Coridor de marfă;
✓reducerea costurilor de exploatare;
✓reducerea costurilor cu întreţinerea materialului rulant şi a infrastructurii.
Proiectul este finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei din Fonduri de Coeziune/CEF și din Bugetul de Stat pentru perioada 2014-2020., iar suma eligibilă este de 5,8 milioane euro. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail